Metaloglobus – FC Argeș 2-1! Continuă lupta pentru promovarea în Liga 1
De Alex Ioniță
Publicat: 29.04.2025, 21:18
Meciul dintre Metaloglobus și FC Argeș s-a încheiat cu scorul de 2-1. Partida a contat pentru etapa cu numărul 7 din play-off-ul eșalonului secund.
Bucureștenii au început excelent partida cu FC Argeș. Sârbu a deschis scorul în cadrul partidei disputate la Clinceni, în minutul 33. Mai apoi, gazdele și-au majorat avantajul prin Florea, în minutul 70 al duelului.
Metaloglobus a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 2-1
FC Argeș a redus din diferență în minutul 76, prin Moldoveanu. Elevii lui Bogdan Andone nu au reușit însă să restabilească egalitatea, astfel că scorul final al partidei a fost de 2-1, în favoarea lui Metaloglobus.
În momentul de față, Metaloglobus se află pe locul 3 în Liga a 2-a, cu 50 de puncte, la un punct de Steaua și la două de liderul Csikszereda, care și-a asigurat deja promovarea directă în Liga 1.
De cealaltă parte, Metaloglobus ocupă poziția a 4-a, cu 43 de puncte.
Chiar dacă a fost învinsă de Metaloglobus, FC Argeș este ca și promovată în Liga 1. Cu 3 meciuri rămase, piteștenii au nevoie de o singură victorie pentru a fi siguri de prezența în Liga 1, având în vedere că Steaua nu are drept de promovare.
Pentru FC Argeș urmează acum partidele cu CSM Reșița (6 mai), FC Argeș (10 mai) și Csikszereda (17 mai).
Scene incredibile în Liga a 2-a!
Au fost scene incredibile în meciul de Liga a 2-a dintre FC Argeş şi CSA Steaua. Fanii celor două echipe s-au luat la bătaie în tribune şi au fost calmaţi cu greu.
FC Argeş a învins-o categoric pe CSA Steaua, scor 4-2, în play-off-ul ligii secunde. Piteştenii ocupă locul al treilea, cu 50 de puncte, la un puncta faţă de „militari”.
Înainte de startul partidei, a avut loc un moment extrem de tensionat în tribuna a 2-a. Când echipele erau la încălzire, fanii s-au luat la bătaie.
Conflictul a pornit după ce un suporteri de la CSA Steaua a sărit gardul peluzei şi s-a îndreptat către fanii celor de la FC Argeş. Acesta i-a provocat pe rivali şi ulterior a mers înapoi în galerie.
Suporterii piteştenilor au ripostat şi au sărit la bătaie, în urma provocării venite din partea fanului „militarilor”.
Fanii au oferit imagini incredibile şi au început să se bată în mijlocul zonei tampon. Cei de la CSA Steaua au sărit din nou gardul, iar un suporter din galeria „militarilor” a fost făcut KO. Jandarmii au intervenit de urgenţă pentru ca spiritele să se calmeze.