Hansi Flick a „spart gheața” la Barcelona. Borna impresionantă stabilită, după calificarea în semifinalele Champions League
Publicat: 16.04.2025, 9:39.
Hansi Flick a „spart gheața” și a reușit să o ducă pe Barcelona în semifinalele Champions League. Catalanii au ajuns în această fază a competiției pentru prima dată, după o pauză de șase sezoane.
Astfel, Barcelona a pus capăt celei mai lungi serii din istorie, fără prezență în penultimul act din Champions League, notează specialiștii de la Opta. Hansi Flick a reușit să-i readucă pe catalani în careul de ași al competiției, la primul său sezon ca antrenor al formației blaugrana.
Hansi Flick a „spart gheața” la Barcelona
„Sunt încântat pentru echipă, dar şi pentru club”, s-a entuziasmat Hansi Flick, antrenorul clubului catalan, care a venit pe bancă vara trecută. „Există multă emoţie şi pasiune. Este minunat că am ajuns în semifinale în primul meu an”, a adăugat el.
Cu toate acestea, nu totul a fost uşor, FC Barcelona pierzând pentru prima dată în toate competiţiile în 2025. „Nu a mers prea bine pentru noi, trebuie să recunoaştem”, a adăugat antrenorul german, care a câştigat Liga Campionilor cu Bayern în 2020.
„Dortmund a jucat foarte bine. Tot ce pot spune astăzi este felicitări pentru Dortmund şi felicitări pentru echipa mea, care este în semifinale”, a mai spus el.
Barcelona a pierdut marţi seara, în deplasare, scor 1-3, în faţa echipei germane Borussia Dortmund, în manşa secundă a sferturilor de finală din Champions League, dar s-a calificat în semifinale cu 5-3 scor general.
Spaniolii l-au taxat pe Lamine Yamal, după ce Barcelona a „tremurat” cu Dortmund
Spaniolii l-au taxat pe Lamine Yamal, după prestația modestă din duelul de pe Signal Iduna Park. Aceștia l-au numit pe puștiul catalanilor ca fiind „de nerecunoscut” în duelul cu Borussia Dortmund.
Ibericii au mai subliniat și faptul că Hansi Flick l-a înlocuit în minutul 70, lucru care se întâmplă rar la Barcelona.
„Lamine Yamal a fost de nerecunoscut. Ultima dată când a vizitat acest stadion a fost desemnat MVP-ul meciului, dar ieri, pe de altă parte, a încheiat partida pe bancă și cu fața acoperită de tricou. Tânărul geniu al Barcelonei era perfect conștient că nu a fost seara lui. Ar fi putut să fie furios pe Hansi Flick pentru că l-a scos de pe teren în minutul 70, un eveniment neobișnuit, mai ales că era 2-1 pe tabelă, dar adevărul e că nu ar fi meritat să mai joace. Poate că furia era pe el însuși”, au notat cei de la as.com, despre prestația lui Lamine Yamal.