Kylian Mbappe a scris o nouă pagină de istorie în Champions League! A doborât recordul lui Lionel Messi, în meciul Juventus – PSG

De Alexandru Ivan
Publicat: 2.11.2022, 22:44

Kylian Mbappe, într-un meci pentru PSG

Kylian Mbappe a marcat în PSG - Auxerre

Kylian Mbappe, într-un meci pentru PSG / Profimedia

Kylian Mbappe a scris din nou istorie în Champions League, după golul marcat în Juventus – PSG, ultimul meci al parizienilor din faza grupelor. A doborât un record care îi aparținea lui Lionel Messi.

Reclamă

Kylian Mbappe a înscris în confruntarea de la Torino în minutul 13, după o fază de manual. A driblat doi jucători de la Juventus și a finalizat cu un șut din afara careului care s-a oprit lângă bara transversală.

Reclamă

Kylian Mbappe a scris din nou istorie în Champions League, în Juventus – PSG

A fost reușita cu numărul 40 pentru starul lui PSG în Champions League. La 23 de ani, 10 luni și 13 zile, este cel mai tânăr jucător din istoria competiției care atinge această bornă.

Precedentul record îi aparținea lui Lionel Messi, care a ajuns la 40 de goluri în Liga Campionilor când avea 24 de ani, patru luni și opt zile, în noiembrie 2021.

VIDEO AICI CU GOLUL ÎNSCRIS DE KYLIAN MBAPPE ÎN JUVENTUS – PSG

Kylian Mbappe ar avea cel mai mare salariu din istoria sportului

Kylian Mbappe ar avea un contract de 630 de milioane de euro pe trei sezoane la PSG, cel mai mare din istoria sportului, anunţă Le Parisien.

Francezul ar putea primi până la 630 de milioane de euro brut (n.r. în jur de 280 de milioane de euro net) pe parcursul celor trei ani, până în 2025.

Conform sursei citate, el ar avea un salariu de 72 de milioane de euro brut pe an, dar şi un bonus de semnare de 180 de milioane de euro, precum şi un aşa-zis bonus de „fidelitate”.

În fiecare an, în septembrie, Kylian Mbappe primeşte o sumă în evoluţie: 70 de milioane de euro în urmă cu câteva săptămâni, 80 de milioane în septembrie 2023 şi 90 de milioane după vara lui 2024, dacă ar rămâne la formaţia din capitala franceză.

630 de milioane de euro ar fi suma maximă plătită de PSG jucătorului, dacă ar rămâne trei sezoane. Dacă fostul jucător de la AS Monaco rămâne doar doi ani, va primi 480 de milioane.

L`Equipe: Kylian Mbappe, dispus să facă orice ca să plece de la PSG

Celebra publicație L’Equipe anunță că Mbappe vrea „să rupă” contractul cu PSG și să suporte consecințele financiare. Dacă ar apela la o astfel de mișcare, campionul mondial din 2018 ar putea fi obligat să plătească o sumă astronomică.

Conform codului muncii aflat în vigoare, dacă un jucător nu își onorează contractul din motive neîntemeiate, este obligat să achite restul salariului către clubul la care este legitimat.

Ținând cont că are un salariu urias, potrivit Daily Mail, Mbappe ar fi nevoit să plătească o sumă „înspăimântătoare” pentru a-și forța despărțirea prematură de campioana Franței. Dacă „ruptura” se va produce în această iarnă, cum își dorește atacantul, atunci va trebui să acopere prejudiciul creat clubului).

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
0:44

„A fost ultimul meci cu Real în Liga Campionilor?” Răspunsul lui Carlo Ancelotti! Ce a spus de viitor

0:24

„O noapte istorică” Declan Rice, după ce Arsenal a eliminat-o pe Real Madrid: „Vrem trofeul”

0:00

Arsenal – PSG și Barcelona – Inter, în semifinalele Champions League! Dueluri „de foc” pentru marea finală

23:55 16 apr.

Real Madrid – Arsenal 1-2 și Inter – Bayern Munchen 2-2! Deţinătoarea trofeului, OUT din Ligă!

23:48 16 apr.

Lautaro Martinez a înscris în Inter – Bayern Munchen şi a atins o bornă impresionantă!

23:26 16 apr.

Harry Kane a deschis scorul în Inter – Bayern Munchen! Cifre uriaşe pentru starul englez

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 6 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats