Marius Şumudică, prima întâlnire cu Neluţu Varga. „Mi-am dat seama din priviri ce fel de om este”. Transferul cu care a fost uimit de CFR Cluj
De Mihai Ispas
Publicat: 9.06.2021, 23:58
Actualizat: 10.06.2021, 1:05
Marius Şumudică a rămas uimit de transferul reuşit de CFR Cluj. Ardelenii au semnat cu Anas Tahiri, un mijlocaş central belgian în vârstă de 26 de ani cu care erau în discuţii încă din luna februarie.
Transferul reuşit de CFR Cluj, pe care Marius Şumudică nu l-a crezut posibil
Acesta vine liber de contract, după ce a jucat ultima dată la RKC Waalwijk, în Olanda.
„Eu consider că am adus un jucător bun, e vorba despre Tahiri. Poate face diferența. Când l-am urmărit, eu nu am crezut că a venit la echipa asta. Nu am crezut!
Știam că Besiktas a vrut să plătească pentru el o sumă de bani acum 2 ani, în 2019, și nu s-au înțeles cu echipa din Olanda să îl aducă. Uite că Marian Copilu (n.r. – președintele echipei) a reușit să îl aducă!”, a declarat Marius Şumudică, pentru digisport.ro.
Şumi, impresionat de condiţiile de la CFR Cluj
Noul antrenor al campioanei a fost prezentat oficial ieri, iar astăzi a condus primul antrenament. El a lăudat condiţiile pe care le-a găsit la Cluj şi a făcut o dezvăluire inedită despre preşedintele Marian Copilu: mănâncă o singură dată pe zi pentru că munceşte prea mult!
„Îți spun că am lucrat în străinătate patru ani. Am lucrat în România și am luat campionatul cu Astra, am fost la Rapid, Bistrița și la alte echipe, dar eu nu am văzut în viața mea un club atât de bine structurat.
Nu ar fi trebuit să spun lucrurile astea pentru că pun presiune singur pe mine. Nu am întâlnit în viața mea atâția oameni profesioniști, condiții, un președinte care, săracul, eu nu înțelegeam de ce e așa slab, dar mănâncă o dată pe zi!
Toată ziua e la stadion, de dimineața până seara nu știe altceva decât fotbal. Și toți care sunt angrenați, marketing , birouri, tot, deci toată lumea e super profesionistă, te simți respectat, există o coeziune aici”, a spus Şumudică.
Marius Şumudică, prima întâlnire cu Neluţu Varga
Antrenorul lui CFR Cluj a precizat că s-a întâlnit în premieră şi cu patronul Neluţu Varga.
„Sper ca relația să fie ok. Am avut o singură întâlnire scurtă cu domnul Varga, sper să fie o relație ok. Eu vorbisem doar la telefon cu el. Eu mi-am dat seama din priviri ce fel de om este. Să bagi atâția bani in echipă, să faci atâtea sacrificii, la un moment dat mai răbufnești.
Eu am mai avut patroni din ăștia. Și eu răbufneam când copiii nu îmi aduceau note mari de la școală. Dar asta este, eu nu aplec urechea la ce se discută prin loje. Este momentul CFR-ului, au tot dreptul să ceară, eu sunt antrenor si voi fi in bătaia puștii. Dar numai cine nu muncește nu greșește”, a mai precizat Şumudică.
- Şumudică îşi laudă şefii
- Cum a fost întâlnirea cu Neluţu Varga
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY