OFICIAL | Dennis Man, prezentat la Parma! A semnat până în 2025. Mesajul emoţionant pentru FCSB: "Cel mai greu moment al vieții mele"
De Antena Sport
Publicat: 29.01.2021, 15:12
Dennis Man a fost prezentat oficial de Parma, la o zi după ce a ajuns în Italia, unde a efectuat vizita medicală.
Dennis Man, prezentat oficial de Parma
El a semnat contractul valabil până în iunie 2025 şi este cel mai scump transfer făcut până acum de patronul Krause. „Actele au fost deja înregistrate la Ligă”, scrie Parma Live.
Italienii au găsit şi cântectul potrivit pe care să îl cânte fanii în tribune, „Whatta Man”, cântat de trupa Salt-N-Pepa.
Şeful italienilor a anunţat mutarea şi pe contul său de Twitter. „Pregătiţi să-l primim pe Dennis Man la Parma”, a scris Kyle Krause. Acesta a fost cel care a insistat pentru transferul lui Man şi care a negociat personal cu Gigi Becali, au scris jurnaliştii din Italia.
Dennis Man îşi va păstra numărul cu care a ajuns golgheter în Liga 1, cu FCSB. Atacantul român va evolua tot 98 pe spate şi la Parma. Italienii deja au pus în vânzare tricouri cu numele lui Man. Viitorul coleg, Valentin Mihăilă, a anunţat şi el transferul lui Man.
Dennis Man, mesaj pentru FCSB
Imediat după ce a fost prezentat oficial, Dennis Man a scris un mesaj emoţionant pentru fostul său club.
„Cel mai greu moment al vieții mele. Ziua când trebuie sa mă despart de VOI ! 4 ani jumate STEAUA mi-a fost casă, mamă, tată, frate… lucruri pe care le-am lăsat la Arad.
Mulțumesc colegilor şi stafului, mulțumesc suporterilor și vouă, oamenilor care m-ați susținut în momentele bune și în momentele mai puțin bune. Mulțumesc familiei STEAUA! Vă mulțumesc”, a transmis Dennis Man, pe contul de Instagram.
Mesajul lui FCSB pentru Dennis Man
FCSB nu a rămas datoare şi i-a mulţumit lui Dennis Man pentru cele 48 de goluri reuşite în tricoul roş-albastru.
„(…) A avut un rol determinant în obținerea Cupei României din 2020, când a înscris singurul gol al finalei contra celor de la Sepsi. Acea reușită s-a alăturat celorlalte 48 de goluri și 29 de pase de gol cu care Dennis a contribuit în toate competițiile, în cei patru ani și jumătate petrecuți la echipa noastră.
Clubul nostru îi mulțumește lui Dennis pentru toată dăruirea și respectul acordat tricoului roș-albastru și îi urează mult succes în noua sa aventură din Italia”, a transmis FCSB.
- Dennis Man, oficial în Serie A
- Fotbalistul în vârstă de 22 de ani, prezentat de Parma
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY