OFICIAL| Liga 3 din România nu se mai reia. "Regulile impuse de autorități sunt greu de aplicat!"
De Antena Sport
Publicat: 11.05.2020, 18:09

Astăzi s-a luat o primă decizie care poate duce la falimentul mai multor cluburi. Comitetul de Urgență al FRF a decis ca Liga 3 să nu se mai reia. „Cluburile nu dețin resurse materiale, umane și financiare pentru a îndeplini condițiile”, se anunță în comunicatul Federației
Liga 3 din România a fost înghețat
Pentru a nu afecta și mai mult echipele, s-a decis să nu retrogradeze nimeni. Primele clasate vor promova. Echipele din Liga 2 au motive să tremure. Petrolul și Rapid speră să nu se ia o decizie similară.
„Când pui regulile alea, par destul de greu de aplicat, ca să nu zic imposibil. Probabil că suntem 4,5,6 echipe care le pot aplica„, a declarat Costel Enache pentru AntenaSport.
Liga a doua se mai poate încheia cu play-off și play-out. Ar fi mai puține meciuri de jucat.
„Noi vrem să jucam campionatul așa cum a fost programat de la început. Dacă lucrurile s-ar duce corect, pe teren, până la capăt, cred că avem șansa să ne ducem la capăt obiectivul.
Dacă nu s-ar juca până la capăt campionatul, în forma lui, probabil ar fi acceptată și o formă cu play-off„, a mai spus antrenorul Petrolului.
- Nicio echipă din Liga 3 nu va retrograda
- Primele clasate își îndeplinesc obiectivul
- Costel Enache își face griji pentru Petrolul
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00