Gică Hagi a luat în urmă cu aproximativ o săptămâna decizia de a nu mai continua pe banca tehnică a Farului şi de a rămâne doar în Consiliul de Administraţie al clubului. Alegerea făcută de „regele” fotbalului românesc a fost ulterior analizată chiar de fiul său.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ianis Hagi a oferit câteva declaraţii pentru presă la evenimentul de lansare al clinicii deţinute printre alte persoane de Răzvan Marin şi soţia sa. Jucătorul de 26 de ani a vorbit de asemenea şi despre presiunea pe care o pune Mircea Lucescu pe echipa naţională.

Ianis Hagi, despre plecarea tatălui său de la Farul: „Acum are mai mult timp pentru noi”

Fostul jucător de la Rangers îşi doreşte ca tatăl său să iasă din zona administrativă a fotbalului şi să se axeze doar pe antrenorat. Ianis a spus de asemenea că a repetat în multe rânduri că „regele” este atras de partea mai degrabă tehnică a sportului, nu de cea financiară şi birocratică.

„Mi-aş dori ca tata să fie fericit, asta stă în meserie, în familie. Acum are mai mult timp pentru noi. Lui îi place antrenoratul, nu partea administrativă, de a fi acţionar. Aşa cum a spus-o de atâtea ori. Sper să-şi găsească echipa potrivită, să antreneze şi atât, nu şi partea administrativă. Să aibă şi el timp pentru familie„.

Locul de antrenor pe care l-a ocupat Hagi la Farul a fost ocupat de Ianis Zicu, venit de la Metaloglobus după promovarea în Liga 1 alături de formaţia bucureşteană.