Nicolae Stanciu a dezvăluit ce le-a spus Mircea Lucescu „tricolorilor”, după România – Bosnia 0-1: „Trebuia să fim atenţi”
Publicat: 22.03.2025, 0:49.

Nicolae Stanciu, după România - Bosnia 0-1/ AntenaSport
Nicolae Stanciu a tras concluziile, după ce România a fost învinsă neaşteptat de Bosnia, scor 0-1, în prima etapă a preliminariilor World Cup 2026. Meciul a fost în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY.
Nicolae Stanciu s-a declarat dezamăgit de faptul că naţionala a fost învinsă pe teren propriu. Căpitanul şi-a cerut scuze faţă de fanii care au umplut Arena Naţională.
Nicolae Stanciu a dezvăluit ce le-a spus Mircea Lucescu „tricolorilor”, după România – Bosnia 0-1
Totodată, Nicolae Stanciu a dezvăluit şi ce mesaj le-a transmis Mircea Lucescu „tricolorilor”. Selecţionerul le-a spus jucătorilor să se refacă, în vederea meciului cu San Marino, şi să nu mai rateze atât de multe ocazii în timpul meciurilor.
„E destul de greu, mai ales că a fost şi acasă, în faţa propriilor suporteri. Ne pare rău, ne cerem scuze că nu am început cu dreptul. Dar mai sunt şapte meciuri de jucat, trebuie să ne recuperăm, să ne revenim. Plecăm în San Marino să luăm punctele de acolo.
Nu are rost să mai comentez ce s-a întâmplat, deciziile pe care le-a luat arbitrul. Meciul a trecut, asta e. În timpul meciului mi s-a părut că a fost penalty. Nu l-ar fi chemat cei de la VAR să revadă faza, dacă nu era ceva dubios sau măcar penalty. Spuneau că va fi penalty 100%, dar nu a dat. Nu a argumentat nimic, la început mi-a spus că va vorbi doar cu căpitanii, dar mingea aceea, după ce i-a căzut pe mână, ajungea în careu la Andrei. A dat mingea bosniacilor, i-am spus asta, şi mi-a dat galben. Nu a mai explicat nimic, dar asta e, a trecut. Ar fi culmea să dăm vina pe arbitraj, trebuia să fim mai atenţi. Mai sunt 7 meciuri şi probabil tot noi vom fi aici, vom lupta să mergem la Cupa Mondială.
„Nu tratăm pe nimeni cu superficialitate”
Au jucat cu Olanda, Germania şi cu Ungaria în Liga Naţiunilor. Aşa aţi zis şi de noi şi ne-am calificat la EURO. Ne-am creat foarte multe ocazii, s-a întâmplat să nu câştigăm, indiferent dacă e Bosnia sau San Marino, nu tratăm pe nimeni cu superficialitate. Fiecare meci e diferit, e început de campanie. Va fi o luptă grea, Austria va începe în iunie. Dar noi ne gândim la noi, mai sunt meciuri de jucat.
Reacţii vor fi mereu, acum în luna asta, suntem doar patru echipe, Austria intră în iunie, mai sunt 21 de puncte de luat, dacă vom putea.
(Ce a spus Mircea Lucescu) Ce să ne transmită…să ne revenim, să fim mai atenţi la finalizare, la şansele pe care le-am avut. Am început să înţelegm, cred că am făcut şi în meciul acesta ce vrea dânsul, să avem o posesie bună, să controlăm meciul. Toţi trebuia să fim mai atenţi, după a fost destul de greu să marcăm”, a declarat Nicolae Stanciu, după România – Bosnia 0-1.
Rezumatul partidei România – Bosnia 0-1