„Putem să facem un meci foarte mare” Gabi Torje a venit la partida România – Bosnia să îi susţină pe „tricolori”: „Să mergem toţi în America”
De Bogdan Stănescu
Publicat: 21.03.2025, 21:34

Gabi Torje susţine declaraţii la Arena Naţională, înainte de România - Bosnia
Gabi Torje / AntenaSport
Gabi Torje (35 de ani) este optimist înainte de România – Bosnia, partidă transmisă exclusiv de la ora 21:45 pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. Fostul jucător al naţionalei a venit la Arena Naţională să îi susţină pe „tricolori”.
Torje crede că, în ciuda absenţelor, România poate obţine o victorie importantă cu Bosnia, în primul meci al „tricolorilor” din preliminariile World Cup 2026.
Gabi Torje, înainte de România – Bosnia: „Sunt convins că putem face un meci mare”
„(n.r: Ce speranţe ai?) Victorie sper astăzi, să începem cu dreptul această campanie de calificare şi să ajungem la un Mondial.
Sper să facem un meci mare astăzi, se vede că sunt un grup unit, echipa joacă din ce în ce mai bine. Adună suporteri extraordinar de mulţi. Federaţia, împreună cu jucătorii în teren şi cu staff-ul fac o treabă foarte bună şi aduc lumea la stadion.
(n.r: Sunt jucători importanţi care lipsesc) Sunt jucători importanţi, dar la fel de bine avem şi jucători care sunt foarte importanţi în teren şi sunt convins că astăzi putem să facem un meci foarte mare, să câştigăm.
Nu există într-o campanie de calificare nicio echipă care să fie favorită. (n.r: Poate România să meargă la Mondial?) Doamne ajută să mergem acolo şi să mergem toţi în America alături de ei”, a declarat Gabi Torje la Arena Naţională.
Gabi Torje a evoluat în 57 de partide pentru naţionala României, pentru care a marcat 12 goluri. Torje are 24 de meciuri şi pentru naţionala U21 a României, pentru care a înscris 9 goluri.
România – Bosnia e în direct pe Antena 1 şi LIVE VIDEO în AntenaPLAY, de la 21:45
România – Bosnia, duelul din prima etapă a preliminariilor World Cup 2026, e vineri, de la ora 21:45, în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY. „Tricolorii” lui Mircea Lucescu încep drumul spre turneul final de anul viitor.
România împarte Grupa H, din preliminariile World Cup 2026, cu Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino. La trei zile după meciul cu Bosnia, „tricolorii” vor înfrunta San Marino, în deplasare.
Echipele de start în România – Bosnia:
- România (4-3-3): Niţă – Raţiu, Popescu, Burcă, Bancu – Stanciu, M. Marin, R. Marin – Man, Drăguş, Tănase
Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Rus, Ghiţă, Alibec, Chipciu, Şut, Hagi, Dragomir, Moruţan, Mitriţă, Sorescu
Selecţioner: Mircea Lucescu - Bosnia (4-3-3): Vasilj – Malic, Radeljic, Barisic, Kolasinac – Tahirovic, Sunjic, Gigovic – Demirovic, Dzeko, Dedic
Rezerve: Hadzikic, Zlomislic, Mujakic, Bicakcic, Muharemovic, Bazdar, Basic, Memic, Burnic, Katic, Saric, Hajradinovic
Selecţioner: Sergej Barbarez
- Aici se uită românii tot anul. Vezi toate antrenamentele și cursele de Formula 1, cele mai tari meciuri din NBA și NHL, meciurile României live exclusiv din 2025. Până pe 31 Martie, ai AntenaPLAY la doar 5.99eur/lună. Prinde oferta.
Programul echipei naționale de fotbal în 2025
- 21 martie – Preliminarii CM 2026: ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina
- 24 martie – Preliminarii CM 2026: San Marino – ROMÂNIA
- 7 iunie – Preliminarii CM 2026: Austria – ROMÂNIA
- 10 iunie – Preliminarii CM 2026: ROMÂNIA – Cipru
- 5 septembrie – Amical: Canada
- 9 septembrie – Preliminarii CM 2026: Cipru – ROMÂNIA
- 9 octombrie – Amical: ROMÂNIA – Moldova
- 12 octombrie – Preliminarii CM 2026: ROMÂNIA – Austria
- 15 noiembrie – Preliminarii CM 2026: Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
- 18 noiembrie – Preliminarii CM 2026: ROMÂNIA – San Marino