Ce notă a primit Radu Drăguşin după Bayern – Tottenham 2-1! Cum s-a descurcat împotriva echipei la care a refuzat transferul
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 3.08.2024, 16:58
Ce notă a primit Radu Drăguşin, după meciul amical Bayern – Tottenham, scor 2-1. Fundaşul român a fost titular pentru londonezi, dar a fost schimbat la pauză de Ange Postecoglou.
Drăguşin a jucat în premieră din primul minut, după EURO 2024. El mai intrase pe finalul partidei cu K-LEAGUE XI, din urmă cu trei zile.
Ce notă a primit Radu Drăguşin, după Bayern – Tottenham 2-1
Radu Drăguşin s-a duelat chiar cu echipa care l-a dorit înainte să semneze cu Spurs. Bayern a făcut o ofertă oficială uriaşă pentru tânărul de 22 de ani, dar acesta a ales să evolueze în Premier League.
Nemţii au deschis scorul după numai patru minute în meciul care s-a disputat la Seul. Vidovic a fost cel care a deschis rapid scorul. Antrenorul lui Tottenham a făcut trei schimbări la pauză – au fost înlocuiţi Drăguşin, Gray şi Maddison.
În minutul 56, Bayern a mai înscris o dată, prin Goretzka. Tottenham a redus din diferenţă prin golul de senzaţie al lui Pedro Porro.
Sofascore.ro l-a notat cu 6.5 pe Radu Drăguşin, pentru cele 45 de minute jucate. Numai Archie Gray şi Brennan Johnson au primit mai puţin, 6.4.
Fanii au fost surprinşi de faptul că Ange Postecoglou l-a schimbat pe Radu Drăguşin la pauză.
„Nu îmi vine să cred că Ange Postecoglou l-a scos pe Drăguşin şi a rămas cu Emerson Royal fundaş central la pauză. A făcut asta împotriva unui Bayern fără Harry Kane. Nu putem să ne apărăm decent. De ce oare l-am cumpărat pe Drăguşin?”
„Drăguşin a fost singurul jucător decent de pe teren pentru Tottenham”
„Drăguşin continuă să impresioneze şi este un jucător mai mult decât capabil pentru a fi a 3-a soluţie”
Radu Drăguşin, criticat de o legendă din Premier League: „Tottenham are probleme!”
Radu Drăguşin a fost criticat de o legendă din Premier League, după prima jumătate de sezon petrecută la Tottenham. William Gallas, fost fundaş cu peste 300 de meciuri în campionatul englez, l-a analizat pe internaţionalul român şi a declarat că acesta nu este de nivelul fotbalului englez.
William Gallas a declarat că Tottenham mai are nevoie de un fundaş central, pentru sezonul viitor. Acesta consideră că Spurs va avea probleme în defensivă, în cazul în care unul dintre titulari, Micky Van de Ven sau Cristian Romero, se vor accidenta.
Despre Radu Drăguşin, William Gallas a transmis că nu se ridică la nivelul din Premier League. Fostul jucător consideră că internaţionalul român „nu e suficient de bun” pentru a evolua la Tottenham.
„Le mai trebuie un fundaș central în cazul în care Romero se accidentează sau e suspendat. Îmi place mult de Van de Ven, e grozav, dar are probleme cu accidentările. Dacă îi scoți pe ăștia doi din apărare, Tottenham are probleme. S-au chinuit fără ei în sezonul trecut.
L-au semnat pe Drăgușin în ianuarie. L-am văzut la treabă și, dați-mi voie să zic, nu are nivelul necesar pentru a juca la Tottenham, dacă echipa vrea să concureze cu cele mai bune echipe din campionat. Din păcate, nu e suficient de bun. Îmi pare rău s-o zic, dar e adevărat”, a declarat William Gallas, conform presei britanice.