PSG a pierdut în campionat după ce a fost învinsă și de COVID-19. ”Dacă trebuie să jucăm cu aceeași echipă împotriva lui Marseille, o vom face”
De Gal Dorin
Publicat: 11.09.2020, 6:53
Finalista Champions League a fost forțată să folosească jucători foarte tineri după ce șapte titulari au fost infectați cu noul coronavirus. Din lotul PSG au lipsit Di Maria, Neymar, Mbappe, Marquinhos, Navas, Paredes și Icardi.
Golul celor de la Lens a fost marcat de Ganago, în minutul 57. Meciul parizienilor din prima etapă, împotriva celor de la FC Metz, a fost reprogramat și se va juca pe 16 septembrie.
Pentru PSG urmează duelul de foc cu Olympique Marseille
Următorul meci pentru Paris Saint-Germain se va desfășura duminică și va fi împotriva rivalilor de la Olympique Marseille. Mijlocașul Marco Verratti a critical dur programul stabilit de Liga Franceză de Fotbal.
”Pot spune că am dat tot ce am putut. Acesta a fost maximul nostru de astăzi. Era imposibil să fie mai bine după o săptămână de antrenament.
Este ciudat să pui meciuri așa. Să faci un calendar și să pui primul meci (PSG-Metz) în ziua finalei Ligii Campionilor. Doar fotbalul francez putea face asta”, a răbufnit Verratti.
Thomas Tuchel, optimist chiar și după eșecul cu Lens
În ciuda meciului pierdut de elevii săi, antrenorul Thomas Tuchel a preferat să nu dramatizeze.
”Am văzut o primă repriză bună, cu multe recuperări și faze de posesie în terenul advers. Am controlat jocul, stabilind un ritm bun și demonstrând o mentalitate bună. Dar am ratat și ocazii.
(…) Eram deja obosiți din minutul 70 sau 75. Trebuie să acceptăm pentru că acesta este doar începutul sezonlui. Nu trebuie să ne pierdem mințile, pentru că vom juca patru meciuri în zece zile”, a precizat Tuchel.
”(…) Un 0-0 ar fi fost posibil și au existat câteva lucruri pozitive. Dacă trebuie să jucăm cu aceeași echipă împotriva lui Marseille, o vom face”, a încheiat tehnicianul parizienilor.
- PSG a jucat fără șapte titulari
- Jucătorii s-au infectat cu Covid-19 în vacanță
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00