Răsturnare de situaţie în cazul de dopaj de la Astra! Alex Ioniţă şi-a retras mărturia şi acuză că a fost supus unor "presiuni enorme"

De Antena Sport
Publicat: 7.04.2021, 8:37

Alex Ioniţă, Astra

SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES via Hepta

Alex Ioniţă şi-a retras mărturia depusă la ANAD

Ioniţă (26 de ani) susţine că mărturia lui a fost făcută în urma unor „presiuni enorme” şi, mai mult, că i-a fost dictată de oficialii instituţiei, scrie gsp.ro. Ioniţă, Fatai şi Takayuli sunt cei trei fotbalişti ai Astrei suspendaţi provizoriu pentru că în toamna lui 2020 au apelat la vitiminizarea intravenoasă în cantităţi interzise de WADA (Agenţia Mondială Anti-Doping).

Reclamă

„Am fost supus unei presiuni enorme și am recunoscut ce mi-au spus ei să recunosc. Am explicat totul în declarația trimisă Comisiei de audiere a ANAD, care sper să adopte o decizie corectă și să oprească toată această nedreptate aici. Vreau să se știe adevărul și să nu ajungem să fim pedepsiți pe nedrept, eu sau colegii mei. Sper ca măcar cei de la Comisie să fie corecți”, a declarat Ioniţă pentru sursa citată.

Reclamă

Alex Ioniţă spune că oficialii ANAD i-au dictat ce să scrie

Şeful Astrei, Dani Coman, a spus încă din luna ianuarie că Alexandru Ioniţă a oferit detalii despre cazul de dopaj pentru că ar fi fost influenţat.

„Au făcut de capul lor ce au făcut. Eu cred că sunt nevinovați. Nu știu ce a spus Alex Ioniță. Întrebați-l șapte clauze din contractul lui, să vedem dacă le știe… Sunt convins că a fost influențat. I-or fi zis: spune, tu, asta că îți reducem pedeapsa, cum se procedează în România, dacă-ți place pixul și colaborezi”, a declarat Dani Coman pentru AS.ro.

Ioniţă nu a făcut însă declaraţiile doar în faţa Comisiei de la ANAD, ci şi într-o emisiunea online, la Gazeta Sporturilor.

„Îmi pare rău pentru Fatai și Takayuki, le-am zis că riscăm să primim 4 ani de suspendare pentru că au destule probe. Nu putem să ne luptăm cu WADA și FIFA, sunt instituții foarte puternice. Am preferat să vin să recunosc încă o dată, după ce recunoscusei în fața celor de la ANAD decât să risc să primesc 4 ani.

Consider că merit 6-8 luni de zile de suspendare maximum. Cu tot cu suspendarea de până acum. Adică încă 2 ani și 4 luni. Asta sper să primesc. Realist cred că o să fie undeva la un an, poate un an și două luni, dar mă gândesc că se mai pot face proceduri după, poate recurs, să mai scadă din pedeaspă. Nu merit să stau atât. Dacă era să fiu suspendat 4 ani, mă angajam cu tata pe camion, că el asta face”, a spus Alexandru Ioniţă, la începutul luni februarie, citat de gsp.ro.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:56 20 apr.

„Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”

22:46 20 apr.

„M-a șocat!” Dan Petrescu, la pământ după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Nu am înțeles nimic”

22:21 20 apr.

„Nu a fost de vină” Gigi Becali a analizat „parada” lui Mihai Popescu din cu CFR 3-2. Ce i-a reproșat lui Târnovanu

22:11 20 apr.

Gigi Becali, verdict despre lupta pentru titlu după 3-2 cu CFR Cluj: „Nu ai cum să îl mai pierzi!”

22:02 20 apr.

Cum arată clasamentul Ligii 1 după FCSB – CFR Cluj 3-2! Victorie uriașă pentru campioana en-titre

21:53 20 apr.

FCSB – CFR Cluj 3-2! Roș-albaștrii, pas uriaș în lupta pentru titlu după un derby „de foc”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis 6 Petrolul şi-a prezentat noul antrenor principal. Revine în fotbalul românesc după 12 anis