Scandal în familia lui Denis Drăguş. Acuzaţii dure la adresa internaţionalului român. „Să-ți fie rușine!”

Publicat: 12.06.2021, 14:20.

Denis Drăguş, în tricoul echipei naţionale

Profimedia

Denis Drăguş, în tricoul echipei naţionale

Denis Drăguş are o relaţie cu Vanessa încă din perioada în care evolua la Viitorul. Cei doi şi-au botezat ieri fiica, pe Gloria, în vârstă de cinci luni.

Reclamă

Denis Drăguş nu şi-a chemat părinţii la botezul fiicei sale

De la eveniment au lipsit părinţii fotbalistului legitimat în Italia, la Crotone. Gestul a fost taxat printr-un mesaj dur de o verişoară a lui Drăguş. Familia acestuia o bănuieşte pe Vanessa pentru răcirea relaţiilor.

Reclamă

„Îmi pare rău că scriu această postare despre verișorul meu, Denis Drăguș, pe care-l iubeam cu toții și ne bucuram de reușitele lui de fiecare dată, care doar noi, cei din neam știm câte eforturi a depus unchiul meu, Mihai Drăguș, ca să ajungă unde este el acum!

Aș vrea să ajungă aceste mesaj și la iubita lui, Vanessa. Oare tu, ca iubită, fiind alături mereu de el, nu ai simțit că îi lipsește ceva pentru a fi pe deplin fericit și împlinit în seara botezului?

Lipsa părintilor lui la cel mai important eveniment din viata voastră de până acu… foarte trist! Nu mă așteptam să ne invitați pe noi, verișorii, bunicii… Dar părinții?…

Oare ai fi ajuns persoana publică fără ajutorul părinților, fără suportul și munca lor? Sau te-a crescut Vanessa de mic copil și noi am trăit altă realitate?”, a scris Bianca, într-o postare citată de prosport.ro.

Drăguş, scandal în familie: „Oare în Biblie scrie să-ți urăști părinții?”

Potrivit publicaţiei citate, Drăguş a rupt relaţia cu părinţii săi de doi ani, iar aceştia nu şi-au văzut nepoata.

„Vanessa… din câte citeam pe contul tău de Facebook pozezi într-o fată cu suflet imens, care ajuți copiii, donezi, compui scrisori cu 10.000 de metafore etc… Tu știi mai bine… Oare având sufletul atât de bun și făcând atâtea minuni, nu puteai să mai adaugi o minune pe lista ta?

Să-ți fie rușine și ție și iubitei tale ca nu știți să vă apreciați părinții! Buni, răi, sunt ai voștri! Denis, te cunosc, în adâncul sufletului tău ți-ai fi dorit mai mult aseară… Îl cinstiți pe Dumnezeu prin postări, dar oare în Biblie scrie să-ți urăști părinții?

Va veni o zi în care vei suna degeaba, va fi prea târziu și vei realiza ce greșeală imensă ai facut… Vreau să ajungă acest mesaj la voi și să vă bagați mințile în cap, o viață aveți și 2 părinți. Încă o dată rușine, pe mine nu mă interesează viața voastră, mă deranjează oamenii fără caracter și de fiecare dată când o să am ocazia am să bat obrazul acestor specimene de oameni!

P.S: Sunteți și voi părinți!”, a mai scris vreişoara lui Drăguş pe Facebook.

Denis Drăguş, debut la echipa naţională la 19 ani

În vârstă de 21 de ani, Denis Drăguş a jucat 9 meciuri pentru Crotone în sezonul trecut din Serie A. El a fost împrumutat de italieni pentru un sezon de la Standard Liege, care l-a transferat cu 1,8 milioane de euro de la Viitorul, în 2019.

Drăguş a bifat şi două meciuri pentru echipa naţională de seniori, în 2018, când avea doar 19 ani.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:55 18 apr.

Nicolae Stanciu, în formă maximă! Căpitanul României a înscris, din nou, în Arabia Saudită

23:41 18 apr.

„FCSB e Steaua şi cu asta basta!” Intervenţie în forţă în scandalul dintre campioană şi echipa Armatei

22:48 18 apr.

„Dorinel nu a fost la prima repriză!” Mircea Rednic, ironii la adresa adversarului după UTA-Sepsi 1-1

22:30 18 apr.

Sporting – Moreirense 3-1. Viktor Gyokeres a reuşit o dublă de senzaţie pentru echipa sa

22:26 18 apr.

„Să ne trezim la realitate!” Dorinel Munteanu sună adunarea după egalul cu UTA. Ce obiectiv are la Sepsi

21:29 18 apr.

VideoNicolae Stanciu şi Andrei Burcă petrec Paştele departe de familie! Nu ratează însă bucatele tradiţionale

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors