Surprize mari în clasamentul pentru Gheata de Aur! Mbappe, Haaland şi Bellingham nu sunt nici măcar pe podium

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 14.11.2023, 10:14

Surprize mari în clasamentul pentru Gheata de Aur

Surprize mari în clasamentul pentru Gheata de Aur

Mbappe, Haaland şi Bellingham nu sunt nici măcar pe podium / Colaj Profimediaimages

Sunt surprize mari în clasamentul pentru Gheata de Aur. Chiar dacă au înscris câte 13 goluri, Erling Haaland şi Kylian Mbappe sunt în afara podiumului. Harry Kane, atacantul care scrie istorie la primul său sezon în Premier League, ocupă poziţia a treia.

Reclamă

Şi Jude Bellingham este departe de lupta pentru trofeul desemnat celui mai bun marcator din Europa. Starul lui Real Madrid ocupă locul 13, potrivit clasamentului actualizat de spaniolii de la marca.com.

Reclamă

Surprize mari în clasamentul pentru Gheata de Aur

Un nigerian de 23 de ani este lider în ierarhia pentru Gheata de Aur. Atacantul transferat în vară de Montpellier, de la norvegienii de la Lillestrom, are cele mai multe puncte. Akor Adams a înscris 15 goluri pentru Lillestrom şi 7 în Ligue 1.

20. Lois Openda (Leipzig) – 9 goluri – 18 puncte
19. Mateo Casierra (Zenit) – 12 goluri – 18 puncte
18. Marko Regza (Riga) – 19 goluri – 19 puncte
17. Mathias Oyewusi (Zalgiris) – 19 goluri – 19 puncte
16. Santiago Gimenze (Feyenoord) – 13 goluri – 19.5 puncte
15. Vangelis Pavlidis (AZ Alkmaar) – 13 goluri – 19.5 puncte
14. Mohamed Salah (Liverpool) – 10 goluri – 20 de puncte
13. Jude Bellingham (Real Madrid) – 10 goluri – 20 de puncte
12. Solvi Vatnhamar (Vikingur) – 21 de goluri – 21 de puncte
11. Bard Finne (SK Brann) – 14 goluri – 21 de puncte
10. Vegard Erlien (Tromso) – 14 goluri – 21 de puncte
9. Faris Moumbagna (Bodo Glimt) – 15 goluri – 22.5 de puncte
8. Lautaro Martinez (Inter) – 12 goluri – 24 de puncte
7. Andrej Ilic (Valerenga / RFS) – 21 goluri – 24.5 de puncte
6. Erling Haaland (Manchester City) – 13 goluri – 26 de puncte
5. Kylian Mbappe (PSG) – 13 goluri – 26 de puncte
4. Sehrou Guirassy (Stuttgart) – 15 goluri – 30 de puncte
3. Harry Kane (Bayern) – 17 goluri – 34 de puncte
2. Amahl Pellegrino (Bodo Glimt) – 23 goluri – 34.5 puncte
1. Akor Adams (Motpellier/Lillestrom) – 22 goluri – 36.5 puncte

Punctele jucătorilor se acordă în funcţie de importanţa campionatului în care evoluează. Cei din cele mai importante cinci ligi europene primesc câte 2 puncte pentru fiecare gol marcat. Fotbaliştii din ligile aflate pe poziţiile 6-22 (conform coeficientului din ultimii 5 ani) primesc 1.5 puncte pentru fiecare reuşită. Ceilalţi, câte un punct pentru fiecare gol.

Lionel Messi este jucătorul care a câştigat de cele mai multe ori trofeul. A triumfat de 6 ori şi este urmat de Cristiano Ronaldo, cel care a obţinut de 4 ori Gheata de Aur. Dudu Georgescu a câştigat de două ori (1975, 1977) şi este la egalitate cu Eusebio, Gerd Muller, Thierry Henry, Luis Suarez şi Robert Lewandowski.

Harry Kane este de neoprit în Bundesliga

Atacantul lui Bayern Munchen a marcat o dublă în victoria bavarezilor de pe teren propriu cu Heidenheim, scor 4-2, în etapa cu numărul 11 din Bundesliga.

Atacantul englez, venit în această vară de la Tottenham, a ajuns la 17 goluri marcate în Bundesliga. Suntem doar în luna noiembrie, dar Harry Kane a înscris deja mai multe goluri decât cei mai buni marcatori din sezonul trecut al campionatului din Germania.

În meciul cu Heidenheim din etapa a 11-a din Bundesliga, Harry Kane a deschis scorul în minutul 14, din pasa lui Leroy Sane. Chiar înainte de pauză, în minutul 44, acelaşi Leroy Sane i-a pasat decisiv lui Harry Kane, care a ajuns la 17 goluri marcate în 11 meciuri disputate până acum în Bundesliga.

Sezonul trecut, Niclas Fullkrug şi Christopher Nkunku şi-au împărţit premiul pentru golgheterul sezonului din Bundesliga, amândoi marcând 16 goluri în stagiunea precedentă. În actualul sezon, după doar 11 etape, Harry Kane a marcat mai multe goluri decât cei doi jucători care au încheiat sezonul trecut pe primul loc.

Mai mult, Harry Kane a devenit primul jucător din istoria Bundesligii care înscrie 17 goluri în primele 11 etape ale sezonului, potrivit OptaFranz. Acest record era deţinut de Robert Lewandowski. În sezonul 2019/20, atacantul polonez marcase 16 goluri în primele 11 etape. Lewandowski este urmat în clasament de Gerd Muller, cel care a marcat 15 goluri în primele 11 etape ale sezonului 1968/69 şi 14 goluri în primele 11 etape ale sezonului 1976/77.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
15:12

Cosmin Olăroiu a devenit selecţionerul Emiratelor Arabe Unite! Are ca obiectiv calificarea la World Cup 2026

14:55

LIVE SCOREFarul-Hermannstadt 0-0. Meci crucial pentru echipa lui Gică Hagi în bătălia supravieţuirii

14:25

Secretele ascensiunii Ancăi Todoni în topul mondial WTA! Sportiva cu trei antrenori şi-a uimit adversarele

13:54

„E ca Garnacho de la United!” Gică Hagi, aproape de o nouă lovitură financiară! Detaliile afacerii

13:38

„M-a deranjat!” Dan Petrescu s-a enervat înainte de FCSB-CFR Cluj. Mesaj dur pentru Elias Charalambous

13:28

EXCLUSIVDecizia de mare campion luată de Cătălin Chirilă după dezamăgirea de la Jocurile Olimpice

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors