Închide meniul

Ce a spus David Popovici despre “recuperarea” recordului mondial de la 100 de metri liber

Valentin Pîrcălabu Publicat: 4 iunie 2024, 11:19

Comentarii
Ce a spus David Popovici despre recuperarea recordului mondial de la 100 de metri liber

Profimedia

Ce a spus David Popovici despre “recuperarea” recordului mondial de la 100 de metri liber. Recordul mondial stabilit de David Popovici în 2022, la Roma, a fost doborât de chinezul Pan Zhanle.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

La începutul anului, chinezul Pan Zhanle a doborât recordul mondial în proba de ştafetă. Performanţa a fost omologată pentru că Zhanle a plecat primul în ştafetă şi a parcurs cei 100 de metri în 46 de secunde şi 80 de sutimi, cu 6 sutimi mai puţin decât timpul românului.

Ce a spus David Popovici despre “recuperarea” recordului mondial de la 100 de metri liber

David Popovici a spus că nu reprezintă un obiectiv imediat “recuperarea” recordului mondial la 100 de metri liber.

Nu îmi propun asta ca un obiectiv pe care să îl îndeplinesc obligatoriu acum, peste o lună sau peste un an. Nu mi-am propus nici în 2022 să dobor recordul, am pus în practică ceea ce am muncit şi învăţat, mi-am făcut cursa pe care am antrenat-o zi de zi iar rezultatul a fost uimitor. Este o călătorie cu multe experienţe iar eu încă învăţ. Am 19 ani şi o viaţă întreagă înainte pentru a ma bucura de călătorie şi de provocări“, a spus David Popovici la fanatik.ro.

David Popovici a anunţat ce obiectiv are la Campionatele Europene de la Belgrad (17-23 iunie, AntenaPLAY)

David Popovici a anunţat ce obiectiv are la Campionatele Europene de la Belgrad, competiţie care va avea loc în perioada 17-23 iunie şi va fi transmisă LIVE în AntenaPLAY. Popovici s-a întors de la Barcelona, acolo unde a participat la Mare Nostrum, acolo unde a stabilit şi un nou record al competiţiei în proba de 200 de metri liber.

Reclamă
Reclamă

Înotătorul român a fost cronometrat cu 1:44.74 şi a stabilit un nou record al competiţiei. Acum, Popovici îşi îndreaptă atenţia către întrecerile de la Belgrad, de la Campionatul European.

Popovici a declarat că Europenele din luna iunie reprezintă un antrenament foarte bun pentru Jocurile Olimpice de la Paris şi a spus că trebuie să facă ce poate el mai bine înaintea competiţiei din Serbia.

De asemenea, David Popovici nu pune presiune suplimentară pe umerii săi înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris, chiar dacă foarte multă lume se aşteaptă ca el să se întoarcă din capitala Franţei cu medalii:

Reclamă

„Campionatele Europene sunt un pas către Jocurile Olimpice şi un antrenament mai rapid. Nu trebuie decât să fac ce pot eu mai bine.

Dacă aş avea un mesaj de transmis tuturor celor care aşteaptă ceva de la mine… nu mai aşteptaţi (n.r. zâmbeşte). Eu îmi văd de viaţa mea şi de antrenamentele mele. E doar un concurs. E un concurs foarte important, într-adevăr.

Dacă aş avea ca obiectiv principal o medalie sau mai multe, există două posibilităţi: o câştig şi mă păcălesc singur că am reuşit şi că am atins pragul de sus, iar dacă nu o voi câştiga, aş putea să fiu devastat”, a declarat David Popovici, la revenirea de la Barcelona.

Totul despre AntenaPLAY

AntenaPLAY oferă abonaților 5 canale TV live si peste 12 canale liniare exclusive, o selecție de filme pe gustul fiecăruia, atât producții românești, cât și internaționale, seriale pentru toată familia, de la k-dramas la seriale polițiste, comedie, acțiune sau dragoste. Aplicația AntenaPLAY este disponibilă pe toate dispozitivele: smartphone, smart TV, PC, tabletă și laptop.

Ai sport în AntenaPLAY

Trăiești live-ul în fiecare zi, pentru că ai sport live în AntenaPLAY. În 2024, competițiile de Formula 1, Fomula 2, Formula 3, se vad live integral în AntenaPLAY. Cele peste 24 de curse pot fi vizionate în canalul de sport live, AS LIVE, dar si pe canalele dedicate fiecărei competiții. Toate antrenamentele, calificările, sprinturile și cursele pentru marele premiu de Formula 1 vor putea fi urmărite live online. Pe lângă acestea, abonații pot urmări și F1 Academy, Liga Campionilor Asiei, meciurile din Liga Portugal, Cupa Franței sau evenimente de MMA și box. Plus multe alte competiții exclusive. Platforma AntenaPLAY îți pune la dispoziție 3 tipuri de abonamente: lunar, de 6 luni și de 1 an. Hai în AntenaPLAY!

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine sunt vinovaţii pentru situaţia în care a ajuns FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:07
Văzut ca un posibil înlocuitor pentru Charalambous, Mutu îl “înţeapă” pe Becali: “Critici mai dure ca niciodată”
23:51 27 ian.
Ungaria, surpriză de proporţii la European! Favorita grupei riscă ratarea semifinalelor
23:23 27 ian.
Cum i-a numit Jose Mourinho pe Cristi Chivu şi Arbeloa, după ce s-a înţeles că i-a atacat!
23:20 27 ian.
O altă tragedie la PAOK! Un fan a murit când a auzit de accidentul teribil din România
22:47 27 ian.
Gigi Becali a alcătuit echipa de titlu a FCSB-ului! Jucătorii pe care mizează patronul roș-albaștrilor
22:31 27 ian.
Verdictul specialistului după faza penalty-ului din care Rapid a egalat-o pe UTA, ulterior învingând-o!
1 “Şocant! Ce tragedie!” Reacţia presei din Grecia după accidentul şocant în care 7 fani PAOK au murit în România 2 Primul 11 al celor mai valoroşi fotbalişti din Liga 1. Liderul Craiova nu are niciun jucător. Cum arată Dream Teamul 3 Prima ipoteză în cazul accidentului din România, în care 7 fani ai lui PAOK au murit! Posibila cauză a tragediei 4 Ofertă de ultimă oră anunţată de Gigi Becali la FCSB: “Mai contează la mine încă 80.000 de euro?” 5 VIDEODramă în România: un microbuz cu fani ai lui PAOK, implicat într-un accident cu 7 morţi şi 3 răniţi 6 FotoMesajul patronului lui PAOK, Ivan Savvidis, după tragedia din România în care 7 fani ai echipei sale au decedat!
Citește și