Carlos Alcaraz a transmis un mesaj categoric, după ce a fost comparat cu Rafael Nadal. Tenismenul iberic de 20 de ani a declarat că nu vrea să fie înlocuitorul nimănui, dorind să-şi construiască propriul său drum în tenis.
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz a insistat că nu este „înlocuitorul” lui Rafael Nadal, după ce a câştigat turneul de la Barcelona, al 9-lea titlu din palmares la doar 20 de ani.
Carlos Alcaraz, mesaj categoric după ce a fost comparat cu Rafael Nadal
„Nu vreau să fiu înlocuitorul nimănui”, a spus tânărul jucător, considerat cel mai serios candidat la succesiunea lui „Rafa” la Roland-Garros.
„Nu suntem aici pentru a lua locul nimănui, ci pentru a ne construi propria poveste”, a spus tânărul spaniol după demonstraţia sa de forţă împotriva grecului Stefanos Tsitsipas.
„Am fost norocos să câştig titlul (la Barcelona) anul acesta şi anul trecut, când Rafa nu a fost prezent”, a spus Alcaraz, adăugând că „şi-a dorit întotdeauna să joace împotriva celor mai buni” şi exprimându-şi regretul că „nu a avut bucuria” de a-l avea pe Rafa în ultimii doi ani la Barcelona.
„Să sperăm că poate continua să joace mult timp şi că ne vom putea bucura de tenisul lui”, a menţionat Alcaraz, conform news.ro.
Carlos Alcaraz este campion la Barcelona! Spaniolul l-a învins în două seturi pe Stefanos Tsitsipas
Carlos Alcaraz este campion la Barcelona! Spaniolul l-a învins în două seturi pe Stefanos Tsitsipas, scor 6-3, 6-4 și și-a apărat trofeul în numai o oră și 20 de minute de joc.
Ibericul câștigase și în 2022, atunci când îl învingea în finală pe Pablo Carreno Busta, scor 6-3, 6-2.
Favorit înainte de meci, Carlos Alcaraz și-a respectat statutul și a câștigat în fața suporterilor iberici. Deși a început ezitant meciul și a fost primul care și-a pierdut serviciul, locul 2 ATP a reușit să revină imediat și sa pună capăt primului set după numai 39 de minute, scor 6-3.
Setul secund a fost și el la discreția lui Carlos Alcaraz, care a reușit break-ul și a pus capăt meciului, fără să-i ofere lui Tsitsipas șansa de a reveni.
Carlos Alcaraz rămâne pe locul 2 ATP! Novak Djokovic, în continuare lider
Novak Djokovic se menţine pe primul loc în clasamentul ATP dat publicităţii luni, cu 7.135 de puncte, fiind urmat de spaniolul Carlos Alcaraz, cu 6.770 puncte.
Rusul Daniil Medvedev a urcat un loc, de pe 4 pe 3, cu 5.240 puncte. Pe patru a coborât norvegianul Casper Ruud, cu 5.210 puncte, iar pe 5 se menţine grecul Stefanos Tsitsipas, cu 5.195 puncte.
Cel mai bine clasat jucător român este Nicholas David Ionel, aflat pe locul 202, după o urcare de 17 poziţii, cu 288 puncte.
În primii 400 de jucători se mai află Filip Cristian Jianu, pe locul 327, după o coborâre de 40 de poziţii, cu 154 puncte, şi Marius Copil, care a urcat 8 locuri şi este pe 384, cu 122 puncte.
- Carlos Alcaraz, mesaj categoric
- Ce a declarat după ce a fost comparat cu Rafael Nadal
- Sezonul din NBA se vede exclusiv în AntenaPLAY, începând cu 26 octombrie
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Novak Djokovic nu va participa la turneul ATP Masters 1000 de la Paris
- Coșmarul a devenit realitate pentru Holger Rune. Danezul, ruptură completă a tendonului lui Ahile
- Jannik Sinner, campion la Six Kings Slam. Premiu de șase milioane de dolari și o rachetă de aur
- Carlos Alcaraz a zburat peste 90.000 de km în 2025! Spaniolul va lupta pentru un premiu uriaş în Arabia Saudită
- Fabulos! Locul 204 ATP a câștigat Masters-ul de la Shanghai și a scris istorie. Câți bani și-a trecut în cont

































