Favorita 1 s-a retras de la Indian Wells. Se afla pe aceeași parte de tablou cu Simona Halep și Sorana Cîrstea

De Dan Roșu
Publicat: 9.03.2022, 9:54

Favorita 1 s-a retras de la Indian Wells

Favorita 1 s-a retras de la Indian Wells

Getty

„Sunt foarte tristă şi dezamăgită să mă retrag de la BNP Paribas Open”, a declarat Krejcikova, într-un comunicat.

Reclamă

Barbora Krejcikova era favorita principala de la Indian Wells

Barbora Krejcikova ar fi fost principala favorită a competiţiei, în absenţa liderului WTA, australianca Ashleigh Barty, care a anunţat şi ea că nu va participa, nefiind refăcută după ce a câştigat Australian Open.

Reclamă

De absenţa jucătoarei cehe profită sportiva franceză Alize Cornet, locul 34 WTA, care a fost desemnată cap de serie numărul 33 şi plasată în fruntea tabloului feminin. În plus, Cornet va fi exceptată de la primul tur. Pe tabloul principal a fost inclusă Magdalena Frech din Polonia, locul 88 WTA, ca lucky loser.

Krejcikova era pe partea superioară a tabloului, pe care se află şi româncele Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 26, şi Simona Halep, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 25. Acum, cel mai bine clasată jucătoare de pe această parte este poloneza Iga Swiatek, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3.

Simona Halep a fost învinsă de Aryna Sabalenka la Tie Break Tens

Simona Halep, locul 26 WTA, a fost eliminată, marţi, în primul tur al competiţiei demonstrative Tie Break Tens, organizate înainte de startul turneului de la Indian Wells.

Halep a fost învinsă cu scorul de 10-7 de Arina Sabalenka din Belarus, locul 3 WTA, în sferturile de finală ale competiţiei.

„Împotriva Arynei este foarte greu să joci fără încălzire. E bine că am luat şapte puncte, a fost distractiv să joc în faţa spectatorilor, este întotdeauna o plăcere să joc aici, la Indian Wells, aşa că vă mulţumesc tuturor!

Este foarte special şi emoţionant, pentru că la începtul carierei mele am câştigat turneul şi a fost imens pentru mine la acea vreme. Este întotdeauna o plăcere, sper să am alte amintiri plăcute de aici„, a spus Halep, după meci.

Amanda Anisimova a câştigat turneul demonstrativ

Competiţia şi premiul de 150.000 de dolari au fost câştigate de americanca Amanda Anisimova, locul 43 WTA, care a întrecut-o, în finală, tot cu 10-7, pe Maria Sakkari din Grecia, lcoul 6 WTA. Tie Break Tens este un format în care jucătorii evoluează într-un super-tie-break, până la 10.

Anisimova, născută în SUA din părinţi ruşi, va dona o parte din premiul ei victimelor războiului din Ucraina.

Turneul de la Indian Wells, pe care Halep l-a câştigat în 2015, începe miercuri, iar jucătoarea română este exceptată de la primul tur. Ea va evolua în manşa a doua cu învingătoarea meciului dintre Ekaterina Alexandrova (Rusia), numărul 52 mondial, şi americanca Elvina Kalieva, locul 317 mondial.

Reclamă
Recomandări

Ce rezultat va fi la FCSB - Olympiacos?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

14:59

Marius Şumudică a anunţat posibilul transfer de 3 milioane de euro de la Rapid

14:53

Gigi Becali a început să râdă, după ce a votat! Mesajul transmis la ieşirea de la urne

14:36

Petrolul – Dinamo, LIVE TEXT (20:45)! „Lupii” caută revanşa după umilinţa din tur! „Câinii”, neînvinşi de trei etape Echipele probabile

14:11

VIDEOWang Chuqin şi Wang Manyu sunt campionii de la WTT Finals Fukuoka 2024

14:02

Răzvan Marin, în formă maximă şi la Cagliari! A marcat din penalty şi a ajuns la cifre remarcabile în acest sezon

13:43

Mesajul de patru cuvinte al lui David Popovici pentru români, după ce a votat! Ce a transmis campionul olimpic

1 FotoIanis Hagi a anunţat la ce club va juca din 2025! „Pentru asta trăiesc”s 2 VIDEOGeorge Russell, pole-position în Marele Premiu din Las Vegas! Max Verstappen, pe locul cinci în calificăris 3 „Executorie!” Hotărârea luată de UEFA, după scandalul din România – Kosovo. Când va fi anunţat verdictul şi ce se întâmplă la tragerea la sorţis 4 Jucătorul cu clauză de reziliere de 20 de milioane de euro revine la FCSB! Anunţul făcuts 5 Cum arată urnele pentru preliminariile World Cup 2026. Ce se întâmplă cu naționala României, înainte de ultima etapă a grupelor Nations Leagues 6 Denis Alibec, criticat de Mircea Lucescu după scandalul din România – Kosovo: „E vina lui Alibec”s

Nevoile unui copil, potrivit zodiacului. Ce spun astrele despre cei mici

Sezonul Săgetătorului aduce schimbări majore pentru zodii. Află dacă te numeri printre nativii care trec prin transformări

Citește și