Simona Halep – Kirsten Flipkens 7-5, 6-4 | ”Simo”, calificare spectaculoasă în turul 3 la Wimbledon! A revenit uluitor în ambele seturi
De Dan Roșu
Publicat: 30.06.2022, 20:28
Simona Halep – Kirsten Flipkens 7-5, 6-4. ”Simo” a reușit o calificare spectaculoasă în turul 3 la Wimbledon. Campioana noastră a revenit uluitor în ambele seturi și a învins-o pe sportiva din Belgia, care și-a încheiat cariera.
Aceasta a fost a şasea întâlnire dintre cele două jucătoare, iar Simona le-a câştigat pe toate. Un alt duel a avut loc pe iarbă, chiar în finala de la Hertogenbosch, în 2013, când Simo s-a impus cu 6-4, 6-2.
Simona Halep – Kirsten Flipkens 7-5, 6-4
Update 20.28: Simona a câștigat meciul! Sportiva noastră a revenit uluitor în ambele seturi.
Update 20.25: Simona face break-ul și va servi pentru câștigarea meciului!
Update 20.21: Pur și simplu uluitor! Simona egalează din nou, la fel ca în primul set.
Update 20.17: Simona revine de la 1-4 și face 3-4. Campioana noastră va servi pentru a egala.
Update 20.14: Simona câștigă un nou game și revine în meci.
Update 20.07: Belgianca câștigă un nou game! Simona are mari probleme.
Update 20.04: Simona reduce din diferență!
Update 20.02: Kirsten Flipkens a câștigat trei game-uri consecutive.
Update 19.59: Flipkens câștigă al doilea game consecutiv.
Update 19.50: Sportiva din Belgia a câștigat un prim game extrem de disputat!
Update 19.45: A început setul al doilea!
Update 19.43: Simona a câștigat primul set după o revenire uluitoare!
Update 19.39: Simona este de neoprit! Campioana noastră va servi pentru câștigarea setului.
Update 19.35: Uluitor! Simona a egalat după ce a fost condusă cu 2-5.
Update 19.32: ”Simo” face break-ul! Sportiva noastră trebuie să câștige și următorul game pentru a lupta pentru set.
Update 19.29: Simona reduce din diferență!
Update 19.25: Sportiva din Belgia a câștigat un nou game și e tot mai aproape de câștigarea primului set.
Update: 19.23: Flipkens câștigă un nou game. Serviciul Simonei nu funcționează!
Update 19.19: ”Simo” revine puternic și reduce din diferență!
Update 19.15: Simona întâmpină probleme, iar Flipkens câștigă un nou game.
Update 19.14: Sportiva din Belgia câștigă un nou game. Adversara Simonei practică un tenis agresiv, care o surprinde pe campioana noastră.
Update 19.11: Kirsten Flipkens restabilește egalitatea.
Update 19.07: Simona începe tare și face break-ul!
Update 19.05: A început meciul!
Update 19.00: Cele două jucătoare au ieșit pe teren la încălzire.
Până azi, ultima directă dintre cele două data din 2016 şi era şi singura de la un Grand Slam. Halep o învingea la US Open, în primul tur, cu un categoric 6-0, 6-2.
Simona Halep este favorită certă în faţa lui Kristen Flipkens, belgianca pe care o va întâlni în turul secund de la Wimbledon 2022. Bookmakerii preconizează un succes clar al lui Simo în runda a doua de la All England Club.
Simona Halep este favorita bookmaker-ilor în partida din turul secund de la Wimbledon 2022. Românca are cota 1,16 pentru a o învinge pe Kristen Flipkens, belgianca ajunsă pe locul 190 WTA.
De cealaltă parte, pentru a furniza o adevărată surpriză şi pentru a o învinge pe Simona Halep, Kristen Flipkens este cotată cu 5.75 de către site-urile de specialitate. De altfel, cel mai probabil este ca partida să se încheie în minimum de seturi în favoarea Simonei, ajungerea în decisiv fiind cotată cu 3.15.
Mats Wilander nu îi dă nicio şansă Simonei Halep la Wimbledon 2022
Mats Wilander nu pariază pe Simona Halep la ediţia din acest an de Wimbledon. Liderul mondial, Iga Swiatek, este favorita suedezului la cucerirea unui nou titlu de Grand Slam, de data aceasta pe iarba londoneză.
„Joacă mai repede decât o făcea, îşi asumă mai multe riscuri cu forehandul. Va fi foarte greu pentru orice adversară a Igăi să facă ceva, atunci când e în controlul punctului şi loveşte cu dreapta.
E mare favorită să câştige Wimbledonul. Asta în ciuda faptului că nu are o experienţă deosebită pe iarbă. Dar ştie ce vrea când intră pe teren, respectă perfect planul avut”, a declarat Mats Wilander, conform eurosport.ro.
Simona Halep, șocată de o decizie luată de Patrick Mouratoglou
Simona Halep a fost șocată de o decizie luată de Patrick Mouratoglou. Simo a fost surprinsă atunci când antrenorul ei a luat asupra lui toată vina după eliminarea ei de la Roland Garros.
Simona a avut un atac de panică la Paris, în timpul meciului cu Qinwen Zheng, din turul al doilea. Halep a fost învinsă de tânăra de 19 ani în setul decisiv, scor 6-2, 2-6, 1-6, și a părăsit turneul pe care l-a câștigat în 2018.
„Ei bine, nu, nu aș spune că nu a fost suficient de bun pentru mine, așa cum a scris în postare. Am fost doar panicată în timpul meciului. Nu am suportat prea bine presiunea. Nu știam că va posta. Nu mă anunță ce postează.
Dar da, am fost surprinsă, șocată că a făcut acea postare și a luat totul asupra lui. Dar nu era vina lui. Eu am fost vinovată pentru că nu am fost în stare să mă descurc mai bine și chiar să mă calmez atunci când am intrat în panică. A fost ceva nou și pentru mine și nu am fost suficient de bună.
Dar acum suntem mult mai buni decât în acea zi. Probabil că amândoi învățăm unele lucruri unul despre celălalt. Acum ne vom descurca mai bine cu astfel de situații”, a spus Halep, la conferința de presă de la Wimbledon.
- Simona Halep – Kirsten Flipkens 7-5, 6-4
- Înscrie-te aici şi câștigă tricoul magic al lui Mutu cu semnătură specială!
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY