Jannik Sinner, calificare fără emoţii în turul 2 la Wimbledon. Italianul, victorie în faţa compatriotului său

Andrei Nicolae Publicat: 1 iulie 2025, 18:55

Comentarii
Jannik Sinner, calificare fără emoţii în turul 2 la Wimbledon. Italianul, victorie în faţa compatriotului său

Jannik Sinner, în primul tur de la Wimbledon / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Jannik Sinner, liderul ATP, s-a calificat marți în runda a doua a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, după ce a trecut lejer în primul tur, în trei seturi, 6-4, 6-3, 6-0, de compatriotul său Luca Nardi (95 ATP), potrivit agerpres.ro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Sinner, finalist recent la Roland Garros, s-a impus după o partidă de mai puțin de două ore, el reușind nouă ași și făcând două duble greșeli, Nardi având trei ași și comițând cinci duble greșeli.

Liderul mondial, calificare fără emoţii în turul 2 de la Wimbledon

Actul inaugural al partidei dintre cei doi italieni s-a decis pe final. La scorul de 5-4 pentru Sinner, numărul 95 mondial a cedat pe propriul serviciu şi a pierdut setul. Sinner a mai avut de altfel şase şanse de a face break înainte de aceasta.

Partea a doua a fost decisă tot de un break, făcut mai devreme de Sinner însă, în startul setului secund. Ultima parte a meciului a fost dominată categoric de către liderul mondial, care nu a l-a lăsat pe adversarul său să câştige vreun game.

Astfel, Sinner s-a impus după o oră şi 49 de minute cu scorul de 6-4, 6-3, 6-0. În runda următoare, liderul ATP îl va avea ca adversar pe australianul Aleksandar Vukic (93 ATP).

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:08

Neluţu Varga a făcut marele anunţ! Veste uriaşă pentru fanii lui CFR Cluj: „Până în decembrie”

8:52

Fabregas e uriaș! Reacția lui după victoria categorică la debutul în Champions League: „Doar 5 minute!”

8:39

Şedinţă tensionată la CCA, după greşelile lui Istvan Kovacs! Kyros Vassaras a sărit în apărarea centralului şi a găsit vinovaţii

8:22

Aryna Sabalenka – Elena Rybakina e finala US Open 2026! Primele două jucătoare ale lumii luptă pentru marele trofeu la New York

8:18

Moment ireal în Champions League! A aflat la interviuri că antrenorul și-a dat demisia: „Ce vrei să spui?!”

23:59 10 sept.

Bayern Munchen scrie istorie în Champions League! Doar Real Madrid este peste bavarezi într-un top fabulos

1 Transfer de 6.000.000 de euro pentru Ştefan Baiaram. Mihai Rotaru şi-a dat OK-ul 2 VIDEOBernadette Szocs, cea mai dramatică victorie a carierei. Meci nebun cu prietena Sofia Polcanova, la WTT Champions Macao 3 Neluțu Varga a reacționat după ce Dan Petrescu și-a dat acordul pentru a prelua FCSB 4 NEWS ALERTOctavian Popescu pleacă de la FCSB! Gigi Becali a confirmat: „I-am dat voie” 5 Decizia lui Octavian Popescu după ce nu s-a mai prezentat la antrenamente. Mihai Stoica: „Cea mai bună variantă” 6 Miliardarul care a făcut istorie cu Rapid revine acţionar! Dan Şucu ar urma să cedeze o parte din club
Citește și