Când se joacă Simona Halep – Danielle Collins, meciul din turul al doilea de la Roma! Organizatorii au anunţat ora de start a duelului de foc
De Dragoș Vasile
Publicat: 10.05.2022, 21:04
Actualizat: 10.05.2022, 22:23
Organizatorii turneului de la Roma au anunţat ora de start a meciului Simona Halep – Danielle Collins. Cele două s-au întâlnit de două ori în carieră şi şi-au împărţit victoriile.
Simona Halep, locul 21 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, pe franţuzoaica Alize Cornet, locul 34 WTA, în turul 1 al turneului de la Roma.
Ora de start a meciului Simona Halep – Danielle Collins, din turul al doilea de la Roma
În turul al doilea, Simona Halep o va întâlni pe Danielle Collins. Confruntarea va avea loc începând cu ora 17:00, ora României. Meciul este programat al patrulea pe terenul Pietrangeli şi va fi LIVE TEXT pe AS.ro.
Simona Halep şi Danielle Collins s-au întâlnit de două ori în carieră şi şi-au împărţit victoriile. Halep s-a impus la US Open, în 2014, în primul tur, 6-7, 6-1, 6-2. Americanca de 29 de ani şi-a luat revanşa la Montreal, anul trecut, unde a învins-o pe Simona, cu 2-6, 6-4, 6-4.
Danielle Collins a avut un început de an spectaculos şi s-a calificat până în finala de la Australian Open, unde a fost învinsă de Ashleigh Barty. Pe traseu, ea le-a eliminat pe Mertens, Cornet sau Swiatek.
Simona Halep a câştigat turneul de la Roma, în 2020, după o finală contra Karolinei Pliskova. Ea a mai disputat două finale, în 2017 şi 2018, ambele pierdute în faţa aceleiaşi jucătoare, Elina Svitolina. De partea cealaltă, Danielle Collins debutează la Roma 2022 direct în turul 2. Ea nu a depăşit niciodată această rundă, în care a mai ajuns în 2018 şi 2019.
Simona Halep are un duel de foc cu Danielle Collins, la Roma
Simona Halep are un duel de foc cu Danielle Collins, la Roma. Campioana noastră a vorbit despre meciul care o aşteaptă în turul 2 de la Foro Italico. Aceasta este a treia dispută directă dintre cele două, scorul fiind egal, 1-1.
Danielle Collins are un început excelent de an. Ea a ajuns în finala de la Australian Open 2022, după ce le-a eliminat pe traseu pe Elise Mertens, Alize Cornet sau Iga Swiatek.
„Mă aștept la un meci greu, ea e o jucătoare competitivă, dar și eu sunt, așa că sper să fie un meci bun. Mă simt bine tot timpul la Roma, am amintiri frumoase, publicul este extraordinar, terenul îmi dă o energie bună. Sper să joc bine și să mă bucur de orașul acesta frumos”, a spus Simona, pentru digisport.ro, despre duelul cu Collins, ocupanta locului 9 WTA.
Pe de altă parte, Simona Halep este favorita certă în partida cu Danielle Collins. Ea are o cotă de 1.40 la calificarea în turul 3 de la Foro Italico. De partea cealaltă, americanca are o cotă de 3.50.
Mesajul lui Patrick Mouratoglou pentru Simona Halep
Mesajul lui Patrick Mouratoglou pentru Simona Halep a venit chiar la o postare a campioanei noastre. Simo a lăudat atmosfera de la Foro Italico, iar antrenorul ei a reacționat.
„Fantastică treabă astăzi, Simona”, a fost mesajul lui Patrick Mouratoglou. „Început câştigător la Roma. Mulţumesc tuturor pentru susţinere. Atmosfera de pe teren a fost incendiară”, a scris Halep, pe contul său de Instagram.
Simona Halep, locul 21 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, pe franţuzoaica Alize Cornet, locul 39 WTA, în turul I al turneului de la Roma. Calificarea în această fază este recompensată cu un premiu de 13.176 de euro şi cu 60 de puncte WTA.
- Când se joacă Simona Halep – Danielle Collins, meciul din turul al doilea de la Roma
- Bosnia – România (7 iunie, 21:45, Antena 1) şi România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- Aris - PAOK, marele derby din Salonic, e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 19:00
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt LIVE în AntenaPLAY