Iga Swiatek, noul număr 1 WTA! Jucătoarea de 20 de ani a scris istorie. „Tenisul meu merge pe drumul cel bun!”
De Alexandru Ivan
Publicat: 26.03.2022, 9:28
WTA a anunţat, vineri, că poloneza Iga Swiatek va deveni noul număr 1 mondial, în clasamentul care va fi publicat luni, 4 aprilie, după Miami Open.
Ea va deveni primul sportiv din Polonia care va urca pe locul 1 la simplu în tenis, informează news.ro.
Iga Swiatek, noul număr 1 WTA
Swiatek va deveni, de asemenea, a 28-a jucătoare care ocupă locul 1 mondial WTA. La 20 de ani şi 308 de zile, Swiatek va deveni cea mai tânără jucătoare care ajunge pe locul 1 de la Caroline Wozniacki în 2010, la 20 de ani şi 92 de zile.
„Sunt foarte mulţumită şi mândră de mine că am ajuns pe locul 1”, a spus Swiatek. „Simt că tenisul meu merge pe drumul cel bun şi scopul meu este să rămân pe locul 1 şi să continui ceea ce fac”, a menţionat poloneza.
Steve Simon, preşedinte WTA, a declarat: „Iga este o jucătoare incredibilă şi sunt încântat că va deveni noua jucătoare clasată pe locul 1 mondial WTA. Să realizeze tot ceea ce a reuşit la o vârstă atât de fragedă şi să ajungă în vârful clasamentului WTA este o adevărată dovadă a efortului şi profesionalismului ei. Sunt încântat să o felicit pe Iga pentru acest moment”.
Odată cu anunţul că Ashleigh Barty, numărul 1 mondial WTA, se retrage din acest sport la începutul acestei săptămâni, Swiatek şi-a asigurat acum ascensiunea pe poziţia de elită, după ce a trecut, vineri, de Viktorija Golubic, în turul doi la Miami. Victoria ei asupra lui Golubic a fost a 12-a consecutivă.
În 2022, Swiatek a câştigat turneele de la Doha şi Indian Wells. Ea a câştigat şi turneul de la Roland Garros, în 2020.
Ashleigh Barty și-a anunțat retragerea din tenis
Ashleigh Barty, încă numărul 1 mondial în clasamentul WTA, a decis să pună capăt carierei, la aproape 26 de ani, pe care-i va împlini într-o lună. „Am dat totul acestui sport, nu mai am nimic de demonstrat”, a anunțat Barty.
Decizia luată de Barty a șocat pe toată lumea. Sportiva din Australia este numarul 1 WTA de 114 saptamani consecutive.
„Am decis să mă retrag din tenis. E prima dată când spun asta. Nu există o metodă mai bună, ci doar metoda mea. E greu să spun asta, dar sunt pregătită și foarte fericită.
În inima mea, știu că este bine. Sunt foarte recunoscătoare pentru ce mi-a oferit tenisul. Știu că e momentul potrivit să mă retrag și să-mi urmăresc alte visuri. Mă gândesc la asta de foarte mult timp”, a anunțat Barty, conform WTA.
Ashleigh Barty are în palmares trei turnee de Grand Slam: Roland Garros (2019), Wimbledon(2021), Australian Open(2022).
„Victoria de la Wimbledon, de anul trecut, a schimbat multe pentru mine ca sportiv și ca persoană. Să câștig Wimbledon era visul meu. Iar victoria mi-a schimbat perspectiva. O parte din mine nu era satisfăcută.
După aceea a urmat Australian Open, iar victoria a fost modul perfect de a celebra cariera mea. Acum vreau să-mi îndeplinesc alte visuri.
Mi-am dat seama că fericirea mea nu depinde victorii. Contează doar să dau totul. Acum sunt fericită și împlinită. Am dat tot ce am acestui sport. Sunt foarte fericită. Pentru mine, asta înseamnă succesul.
Știu că oamenii nu vor înțelege, dar nu am o problemă cu asta. Am multe visuri, care nu implică să călătoresc prin întreaga lume și să stau departe de familie.”, a mai spus Ashleigh Barty.
- Iga Swiatek, noul număr 1 WTA
- Jucătoarea de 20 de ani a scris istorie
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY