Ons Jabeur, discurs amuzant. Motivul pentru care le-a cerut spaniolilor să o încurajeze în meciul cu Simona Halep, din „sferturi” de la Madrid Open 2020

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 2.05.2022, 20:19

Ons Jabeur şi Simona Halep

La ce oră se joacă Simona Halep - Ons Jabeur

Profimediaimages

Ons Jabeur, ocupanta locului 10 WTA, a învins-o pe Belinda Bencic în optimile de finală de la Madrid Open 2020. Jucătoarea de 27 de ani a avut nevoie de set decisiv pentru a se califica şi i-a amuzat pe spanioli cu discursul oferit chiar pe teren.

Reclamă

Jabeur le-a cerut fanilor spanioli să o încurajeze la meciul cu Simona Halep, din „sferturi”. Le-a amintit de traseul româncei şi de faptul că „Simo” a eliminat-o chiar pe favorita lor.

Reclamă

Ons Jabeur i-a amuzat pe spanioli înaintea duelului cu Simona Halep

Sper ca Simona şi Coco să joace timp de 5 ore. Am văzut-o pe Simona jucând foarte bine. Vreau să vă reamintesc, că Simona a câştigat împotriva Paulei (n.r. – Badosa, în turul al doilea) şi ea este spaniolă, aşa că dacă Halep va câştiga trebuie să mă încurajaţi pe mine„, a spus Jabeur, la interviul de pe teren, după victoria cu Belinda Bencic, anunţă news.ro.

Această declaraţie a fost făcută înaintea meciului dintre Simona Halep, locul 21 WTA, şi jucătoarea americană Cori Gauff, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 14, câştigat de campioana noastră cu 6-4, 6-4.

Ons Jabeur, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 8 s-a impus cu scorul de 6-2, 3-6, 6-2, în confruntarea cu jucătoarea elveţiană Belinda Bencic, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 11.

Simona Halep (30 de ani) şi Ons Jabeur s-au mai întâlnit de trei ori până acum, scorul meciurilor directe fiind 2-1. În 2020, la Dubai, în turul al doilea, românca a câştigat cu 1-6, 6-2, 7-6 (7). Sportiva din Constanţa avea să câştige atunci a doua oară trofeul, după ediţia din 2015.

În 2018, la Beijing, în turul I, Simona Halep a abandonat meciul cu sportiva tunisiană, după primul set, pierdut cu 1-6. Tot la Dubai, în sferturi, în acest an, jucătoarea română s-a impus, cu scorul de 6-4, 6-3.

Halep, prima reacţie după victoria superbă cu Cori Gauff

Simona Halep – Cori Gauff 6-4, 6-4. Campioana noastră s-a calificat în sferturile de finală de la Madrid. Aceasta este victoria cu numărul 30 la turneul spaniol pentru fostul lider WTA. Doar Petra Kvitova din Cehia are mai multe, 32.

Cred că am jucat exact ceea ce trebuia. În setul al doilea, ea a schimbat ceva, a fost mai agresivă şi nu a fost uşor să-mi adaptez jocul, dar în final am reuşit să o împing în spatele terenului şi am făcut ceea ce am vrut să fac. Am jucat de câteva ori cu ea şi am ştiut la ce să mă aştept.

Am fost un pic mai puternică, azi. (n.r. – despre câştigarea turneului) E un an diferit, totul e diferit, încerc doar să mă concentrez pe fiecare meci pe care îl joc şi să cred în şansa mea. Am amintiri grozave, dar finala e foarte departe. Încerc doar să joc cel mai bun tenis al meu, în turul următor”, a declarat Simona la finalul meciului cu Cori Gauff.

Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 169.650 de euro (n.r. aproximativ 178.500 de dolari) şi cu 215 puncte WTA. Cu acest premiu, Halep a depăşit-o pe rusoaica Maria Sharapova în clasamentul all time al premiilor obţinute din tenis.

Românca are acum aproape 39 de milioane de dolari câştigaţi în carieră şi este depăşită numai surorile Williams. Serena (94.518.971 de dolari) şi Venus (42.280.540 de dolari) sunt singurele care au câştigat mai mulţi bani din sportul alb.

Maria Sharapova, retrasă în 2020, a câștigat de-a lungul carierei 38.777.962 de dolari din tenis. Rusoaica a triumfat în toate turneele de Grand Slam.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:55 18 apr.

Nicolae Stanciu, în formă maximă! Căpitanul României a înscris, din nou, în Arabia Saudită

23:41 18 apr.

„FCSB e Steaua şi cu asta basta!” Intervenţie în forţă în scandalul dintre campioană şi echipa Armatei

22:48 18 apr.

„Dorinel nu a fost la prima repriză!” Mircea Rednic, ironii la adresa adversarului după UTA-Sepsi 1-1

22:30 18 apr.

Sporting – Moreirense 3-1. Viktor Gyokeres a reuşit o dublă de senzaţie pentru echipa sa

22:26 18 apr.

„Să ne trezim la realitate!” Dorinel Munteanu sună adunarea după egalul cu UTA. Ce obiectiv are la Sepsi

21:29 18 apr.

VideoNicolae Stanciu şi Andrei Burcă petrec Paştele departe de familie! Nu ratează însă bucatele tradiţionale

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors