Simona Halep, mesaj plin de speranţă chiar înainte de meciul cu Paula Badosa. A folosit un citat emoţionant din Steve Jobs
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 19.03.2024, 16:39
Simona Halep a transmis un mesaj plin de speranţă chiar înainte de meciul cu Paula Badosa. Românca a scăpat de suspendare şi revine pe teren, în circuitul profesionist, după 568 de zile. Fosta campioană de la Roland Garros şi Wimbledon a avut o postare emoţionantă pe contul ei de Instagram.
Halep a câştigat, la TAS, şi e pregătită să îşi încânte din nou fanii. Nu a mai jucat tenis în circuitul WTA de la US Open 2022.
Simona Halep, mesaj plin de speranţă chiar înainte de meciul cu Paula Badosa
Aflată la Miami, „Simo” a folosit un citat al lui Steve Jobs. În vârstă de 38 de ani, constănţeanca începe asaltul spre trofeul de la Miami. La turneul din Florida a ajuns cel mai departe în semifinale, în 2015 şi 2019.
”Să ai curajul să speri, să îți urmezi inima și intuiția. Ei, cumva, deja știu ce vrei tu să fii cu adevărat. Orice altceva este pe locul doi”, a fost mesajul distribuit de Simona Halep pe Insta Story.
Meciul Simona Halep – Paula Badosa va fi în această seară, nu mai devreme de ora 22:00, şi va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Simona Halep, antrenamente alături de Darren Cahill
Simona Halep va disputa primul meci după ridicarea suspendării pentru dopaj, iar alături de ea a fost, ca de fiecare dată, Darren Cahill. Australianul a profitat de lipsa de moment a lui Jannik Sinner de la Florida şi a participat la antrenamentele fostei sale eleve.
„Am avut un sentiment că trebuie să fim pregătiți în caz că ea cere un wildcard. Am avut multe discuții despre wildcard-uri și, spre norocul nostru, am ‘salvat’ un wildcard pe tabloul principal feminin, pentru că nu știi niciodată ce se întâmplă.
Nu vrei să trimiți pe teren pe cineva care nu s-a pregătit. Ar fi în detrimentul lor, nu vrem ca ei să iasă pe teren și să fie ‘uciși’. (n.r. – după discuția cu Darren Cahill) Am ajuns la concluzia că o vom primi cu brațele deschise”, a spus James Blake, citat de tennis.com.
Stere Halep, înainte de meciul fiicei sale cu Paula Badosa: „Am foarte multe emoţii”
Stere Halep a făcut declaraţii înainte de meciul fiicei sale cu Paula Badosa. Tatăl Simonei Halep a urmărit-o la antrenamente pe fiica lui.
„Am foarte multe emoţii. Să vedem cum o să funcţioneze Simona. La antrenamente am văzut-o foarte bine, este în parametrii normali, dar să vedem ce va face în timpul jocului, este altceva față de antrenament.
S-a pregătit, dar lipsa turneelor îşi spune cuvântul. Dar noi sperăm, eu am sperat întotdeauna şi voi spera.
E un meci foarte interesant, că se cunosc, în primul rând. Să vedem lupta și care va fi învingătoarea. Eu, ca părinte, trebuie să fiu mai subiectiv (n.r. râde).
(n.r. Este mai bine că joacă împotriva unei jucătoare pe care o cunoaște) Sigur că da, când joci cu un jucător necunoscut îți faci probleme. Îți trebuie câteva game-uri pentru a o cunoaște”, a declarat Stere Halep pentru digisport.ro.
- Simona Halep, mesaj plin de speranţă chiar înainte de meciul cu Paula Badosa
- Ce le-a transmis fanilor jucătoarea din România
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY