Simona Halep a transmis un mesaj plin de speranţă chiar înainte de meciul cu Paula Badosa. Românca a scăpat de suspendare şi revine pe teren, în circuitul profesionist, după 568 de zile. Fosta campioană de la Roland Garros şi Wimbledon a avut o postare emoţionantă pe contul ei de Instagram.
Halep a câştigat, la TAS, şi e pregătită să îşi încânte din nou fanii. Nu a mai jucat tenis în circuitul WTA de la US Open 2022.
Simona Halep, mesaj plin de speranţă chiar înainte de meciul cu Paula Badosa
Aflată la Miami, “Simo” a folosit un citat al lui Steve Jobs. În vârstă de 38 de ani, constănţeanca începe asaltul spre trofeul de la Miami. La turneul din Florida a ajuns cel mai departe în semifinale, în 2015 şi 2019.
”Să ai curajul să speri, să îți urmezi inima și intuiția. Ei, cumva, deja știu ce vrei tu să fii cu adevărat. Orice altceva este pe locul doi”, a fost mesajul distribuit de Simona Halep pe Insta Story.
Meciul Simona Halep – Paula Badosa va fi în această seară, nu mai devreme de ora 22:00, şi va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Simona Halep, antrenamente alături de Darren Cahill
Simona Halep va disputa primul meci după ridicarea suspendării pentru dopaj, iar alături de ea a fost, ca de fiecare dată, Darren Cahill. Australianul a profitat de lipsa de moment a lui Jannik Sinner de la Florida şi a participat la antrenamentele fostei sale eleve.
„Am avut un sentiment că trebuie să fim pregătiți în caz că ea cere un wildcard. Am avut multe discuții despre wildcard-uri și, spre norocul nostru, am ‘salvat’ un wildcard pe tabloul principal feminin, pentru că nu știi niciodată ce se întâmplă.
