O nouă lovitură pentru Italia înainte de EURO 2024. Un jucător s-a accidentat şi va rata turneul final

Publicat: 3 iunie 2024, 10:31

Comentarii
O nouă lovitură pentru Italia înainte de EURO 2024. Un jucător s-a accidentat şi va rata turneul final

Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

O nouă lovitură pentru Italia înainte de EURO 2024. După Francesco Acerbi, Italia, campioana europeană en-titre, a pierdut un al doilea fundaş pentru Euro-2024 (14 iunie-14 iulie) în trei zile, odată cu accidentarea lui Giorgio Scalvini, survenită duminică.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Scalvini s-a accidentat la genunchiul stâng în ultimele minute ale ultimului meci din acest sezon al echipei Atalanta Bergamo, învinsă acasă cu 3-2 de Fiorentina, în restanţă din etapa a 29-a. El a mers şchiopătând la vestiare, iar examinările medicale au confirmat temerile privind gravitatea accidentării.

O nouă lovitură pentru Italia înainte de EURO 2024

“Examinările efectuate după meci au arătat că suferă de o ruptură a ligamentului încrucişat anterior al genunchiului stâng”, a anunţat Atalanta într-un comunicat, conform news.ro.

Fundaşul în vârstă de 20 de ani, titular la clubul său în acest sezon, a fost selecţionat de opt ori în naţionala Italiei, dintre care de patru ori în meciurile de calificare pentru Euro-2024 din Germania.

Selecţionerul Italiei, Luciano Spalletti, l-a pierdut deja pe fundaşul lui Inter Milano, Francesco Acerbi (34 de selecţii), din cauza pubalgiei. El convocase 30 de jucători pentru stagiul de pregătire al Nazionale, care a început vineri şi la care Scalvini urma să se alăture luni.

Lista finală a celor 26 de jucători din lotul Italiei va fi anunţată la 6 iunie. Italia va întâlni Albania, Spania şi Croaţia în faza grupelor la Euro-2024.

Reclamă
Reclamă

Lotul provizoriu al Italiei, pentru EURO 2024

Luciano Spalletti a anunţat lotul provizoriu al Italiei pentru EURO 2024. S-au remarcat numele surprinzătoare ale lui Stephan El Shaarawy, de la AS Roma, şi Nicolo Fagioli, de la Juventus. Mijlocaşul Nicolo Fagioli a fost convocat la puţin timp după ce s-a încheiat suspendarea îndelungată dictată împotriva sa pentru participarea la pariuri sportive pe platforme clandestine.

Portari: Gianluigi Donnarumma (Paris Saint-Germain/Franţa), Alex Meret (Napoli), Ivan Provedel (Lazio Roma), Guglielmo Vicario (Tottenham/Anglia)

Fundaşi: Alessandro Bastoni (Inter Milano), Raoul Bellanova (Torino FC), Alessandro Buongiorno (Torino FC), Riccardo Calafiori (Bologna), Andrea Cambiaso (Juventus), Matteo Darmian (Inter Milano), Giovanni Di Lorenzo (Napoli), Federico Dimarco (Inter Milano), Gianluca Mancini (AS Roma), Giorgio Scalvini (Atalanta)

Reclamă

Mijlocaşi: Nicolo Barella (Inter Milano), Bryan Cristante (AS Roma), Nicolo Fagioli (Juventus), Michael Folorunsho (Verona), Davide Frattesi (Inter Milano), Jorginho (Arsenal/Anglia), Lorenzo Pellegrini (AS Roma), Samuele Ricci (Torino FC)

Atacanţi: Federico Chiesa (Juventus), Stephan El Shaarawy (AS Roma), Riccardo Orsolini (Bologna), Giacomo Raspadori (Napoli), Mateo Retegui (Genoa), Gianluca Scamacca (Atalanta), Mattia Zaccagni (Lazio)

 

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va marca mai multe goluri în Norvegia - Franţa, Erling Haaland sau Kylian Mbappe?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
9:25

FotoFCSB a plecat în cantonamentul din Olanda. Marele absent de la aeroport + Unicul transfer și-a făcut apariția

9:08

Nu a vrut să iasă de pe teren, după calificarea Suediei în 16-imile Mondialului. Explicațiile oferite după meci

8:51

Nadia Comăneci, prezentă la Turcia – SUA 3-2. Ce alte vedete au fost surprinse alături de „Zeița de la Montreal”

8:33

“Vă rog încetați să vorbiți prostii”. Selecționerul Germaniei, scos din sărite de un jurnalist după 1-2 cu Ecuador

8:26

S-a scris istorie la Mondial, după meciul dramatic câștigat de Turcia. Duel „nebun” la Los Angeles

8:10

Cel mai tare meci al zilei de la Campionatul Mondial 2026 se vede azi în format FIFA Match Buddy, în AntenaPLAY

1 Cum arată în timp real 16-imile Campionatului Mondial 2026? S-au stabilit patru meciuri 2 VideoDramatism incredibil în SUA – Turcia! Faza care a decis totul, în minutul 90+8 3 Au 3 puncte, dar nu mai speră la 16-imile Campionatului Mondial: “Vom pleca acasă! Băieţii sunt distruşi” 4 VideoGreşeală uriaşă de arbitraj în Ecuador – Germania. Gol marcat după ce Pavlovic i-a dat un picior în faţă unui adversar 5 UPDATERăsturnare de situaţie! Gigi Becali a făcut anunţul despre Florin Tănase: “E rezolvată”. A anunţat şi un transfer 6 Când s-a născut, de fapt, Gigi Becali! Milionarul a făcut dezvăluirea uimitoare în ziua în care e sărbătorit
Citește și