Închide meniul

Lawson e coechipierul perfect pentru Max

Publicat: 20 decembrie 2024, 8:00 / Actualizat: 20 decembrie 2024, 11:14

Reclamă
Lawson e coechipierul perfect pentru Max

Liam Lawson / Profimedia Images

Lawson e coechipierul perfect pentru Max Verstappen. Red Bull Racing s-a despărțit de Sergio Perez, în locul căruia a fost adus de la echipa secundă Liam Lawson.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Este o situație de tip Eddie Irvine sau Barrichello pentru Ferrari, la sfârșitul anilor 1990 sau începutul anilor 2000. Potrivit politicii proprii, Red Bull Racing are nevoie, în acest moment, de un pilot bun, care:

  1. să aducă puncte și să sprijine echipa în lupta pentru titlul constructorilor;
  2. totuși, unul nu atât de bun încât să intre în competiție cu Verstappen.

Titlul constructorilor e mult mai important, din punct de vedere financiar, decât cel al piloților, care aduce mai mult prestigiu.

Două măsuri proaste

Prelungirea contractului lui Perez, în iunie, a fost o măsură foarte proastă. Conducerea team-ului s-a străduit în ultimul timp să o repare, negociind în ultimul timp despăgubiri cu pilotul mexican. La acel moment, directorul echipei, Christian Horner, a explicat decizia prin aceea că dorea să-l motiveze pe Checo. De fapt, era mai degrabă o luptă pentru putere, Perez – și sponsorul lui principal, Carlos Slim – fiind mereu de partea lui Horner în toate duelurile intestine.

Numai că performanțele mexicanului, care deja scăzuseră în ultima lună și jumătate, din iunie s-au prăbușit de-a dreptul.

Reclamă
Reclamă

Exista, totuși, o variantă foarte bună care să respecte prima condiție. Din păcate, nu și pe cea de-a doua.

De ce nu a fost ales Sainz

La începutul sezonului 2024, când Carlos Sainz a fost pus pe liber de Ferrari, ibericul a petrecut multe luni discutând cu mai multe echipe. Una dintre ele a fost Red Bull. Ca viteză, talent și determinare, spaniolul ar fi fost opțiunea cea mai bună pentru Red Bull dintre piloții liberi de contract.

Numai că Max și Carlos au mai fost colegi, în 2015, la echipa a doua, pe atunci numită STR. Relația lor de atunci a fost descrisă drept „toxică” de către Helmut Marko, directorul Red Bull Junior Team. Nu atât din pricina piloților, cât a taților. Nume binecunoscute în motorsport, aceștia s-au ciocnit fiecare încercând să-și promoveze fiul.

Reclamă

O a doua măsură proastă a celor de la Red Bull a fost, privind retroactiv, readucerea lui Daniel Ricciardo în 2023 la echipa a doua – pe atunci AlphaTauri. Alegerea lui Ricciardo, un favorit al lui Christian Horner, s-a făcut atunci în detrimentul lui Liam Lawson, lăsat în continuare pe „banca de rezerve”. Neo-zeelandezul a fost promovat în 2023 la AlphaTauri, dar numai după ce Ricciardo s-a accidentat. Pentru ca, un an mai târziu, Lawson să fie promovat, în sfârșit, la prima echipă. Iar Ricciardo, care a fost și el în cărți pentru un loc la Red Bull în 2024, să fie pus pe liber.

Horner a cedat în două rânduri

Ce înseamnă asta? Că, până la urmă, Christian Horner a trebuit, în două rânduri, să renunțe la oamenii pe care-i susținea. În rândurile echipei, poziția sa era deja afectată de scandalul erotic dinaintea începerii sezonului și de tensiunile permanente cu Jos, tatăl lui Max.

Finalmente, pierderea titlului la constructori i-a determinat pe toți să caute pilotul cel mai bun în aceste circumstanțe.

Dacă Perez ar fi făcut 229 în loc de 152 puncte în 2024, Red Bull ar fi câștigat titlul constructorilor. Asta ar fi reprezentat doar un pic mai mult de jumătate din punctele realizate de Max în 2024, deci oricum ar fi fost o contraperformanță.

Ce părere are Max? Olandezul e foarte apropiat de Helmut Marko, omul care l-a adus la Red Bull și l-a promovat. Verstappen a vorbit frumos despre Perez, dar numai atât. Pe de altă parte, când a fost cazul să-l ajute, nu a făcut-o. În Marele Premiu al Braziliei din 2022, Verstappen a refuzat să-i cedeze poziția lui Perez, deși era deja campion mondial, iar mexicanul se lupta pentru poziția secundă în campionat.

De ce nu Tsunoda?

De ce a fost preferat Lawson și nu Tsunoda? Japonezul de la RB și-a „bătut” toți colegii de echipă la team-ul secund, inclusiv pe Lawson. A avut timpi buni la testele de sfârșit de an de la Abu Dhabi, pe monopostul RB20. Era susținut de Honda, care însă nu va mai colabora cu Red Bull din 2026.

Despre atuurile lui Lawson am scris aici. Are abilitatea de a se adapta rapid, câștigă puncte chiar și cu un monopost mai lent și rezistă bine presiunii psihice. Se descurcă foarte bine în situații-limită. Când greșește, cum s-a întâmplat în Qatar, își recunoaște vina. Are o structură mentală mai puternică, se spune, decât Yuki Tsunoda.

Lawson l-a „șifonat” de vreo două ori pe Sergio Perez în luptă directă, cu o mașină mai slabă. Mexicanul l-a făcut „idiot”, neo-zeelandezul i-a arătat degetul mijlociu. Totuși, cum ar veni, nu s-au înjurat 🙂 . În același timp, într-una dintre aceste curse, în Brazilia, Lawson nu s-a opus deloc depășirii lui Verstappen.

Ceea ce arată că Liam Lawson poate fi coechipierul ideal al lui Verstappen pe viitor

Cei de la The Race pun problema într-un mod și mai interesant. Presupunând că Verstappen va pleca într-un an sau doi, probabil la Aston Martin, se întreabă dacă Lawson este capabil să-i ia locul olandezului. Ei sunt sceptici, precizând totodată că Tsunoda va trebui lăsat să plece dacă nu i se poate oferi locul la echipa mare.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va câştiga titlul în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
17:58

„Aveți jucători foarte buni!” Paulo Fonseca, laude înainte de Lyon – FCSB! Ce a spus despre fotbaliștii lui Elias Charalambous

17:51

Ciprian Tătăruşanu a dat verdictul în scandalul dintre FCSB şi CSA! Nu lasă loc de interpretări: „Eu am jucat pentru Steaua”

17:28

LIVE VIDEORoxana Hamza luptă de la 19:00, la Campionatul Mondial de box feminin 2025, LIVE VIDEO în AntenaPLAY. Amalia Niță și-a câștigat duelul

17:20

„Nu am văzut așa ceva în viața mea!” Rio Ferdinand, val de laude pentru Lamine Yamal! Ce a spus despre vedeta de la Barcelona

17:19

Dumitru Dragomir, intervenţie în forţă! A dat verdictul în scandalul dintre Florin Prunea şi Adrian Mutu: „A sărit calul”

16:59

„Nu e normal”. Victor Angelescu dezvăluie suma record a amenzilor din acest sezon. Partida cu Craiova lui Rădoi, fără spectatori

1 FotoCum arată soția și fiica lui Ladislau Boloni. Imagine rară cu familia antrenorului care a împlinit 72 de ani 2 Ilie Dumitrescu a exclus o echipă din lupta la titlu: „Nu are cum să câştige!” 3 FotoFCSB a plecat la Lyon! Vedeta campioanei României care nu a făcut deplasarea pentru returul din optimile Europa League 4 Ion Ţiriac a cedat şi a ieşit la atac: „Ia scrie, mă, aici!” Miliardarul român, acuzaţii fără precedent: „Ce altceva mai vrei?” 5 Final de sezon pentru Darius Olaru! Cea mai proastă veste despre căpitanul de la FCSB: „Îl vom vedea în iulie” 6 Ce notă a primit Istvan Kovacs după Liverpool – PSG! Arbitrul român a avut viaţă grea pe Anfield: „Câteva decizii controversate”
Citește și