Ediţia cu numărul 70 a All Star Game, meciul vedetelor din NBA, s-a desfăşurat la Atlanta, cu doar 2.500 de fani în tribune, din cauza restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

All Star Game 2021 | Team LeBron – Team Durant 170-150

În total, s-au marcat peste 300 de puncte. Team LeBron s-a impus contra lui Team Durant cu 170 la 150! Cel mai valoros jucător a fost desemnat Giannis Antetokounmpo. Starul lui Milwaukee Bucks a marcat 35 de puncte. Toate cele 16 aruncări au fost reuşite! Antetokounmpo a spulberat astfel un record care data din 1968, când Hal Greer reuşise 8 din 8 aruncări, scrie ESPN. 

"Să am trofeul cu numele lui Kobe Bryant pe el este uimitor! Ştiu că el ar fi fericit. Da, ştiu că ar fi fericit", a spus jucătorul în vârstă de 26 de ani născut la Atena. 

Giannis Antetokounmpo, MVP la All Star Game 2021

Cel mai spectaculos coş, de la jumătatea terenului, i-a aparţinut lui Damian Lillard, de la Portland Trail Blazers, care a adunat în total 32 de puncte. 

Concursul de slam dunk a fost câştigat de puştiul de 21 de ani, Anfernee Simons, tot de la Portland Trail Blazers, în timp ce Steph Curry, Golden State Warriors, a fost cel mai bun în competiţia aruncărilor de trei puncte.

În premieră, All Star Game a avut loc într-o singură zi, nu într-un week-end, iar numărul participanţilor din finale a fost redus.