EXCLUSIV

Vestea excelentă primită de Mircea Lucescu din Belgia. Verdictul dat de fapt de medici

Antena Sport Publicat: 12 martie 2026, 23:16

Comentarii
Vestea excelentă primită de Mircea Lucescu din Belgia. Verdictul dat de fapt de medici

Mircea Lucescu, în timpul unei conferinţe de presă - Sport Pictures

Spre finalul lunii februarie, Mircea Lucescu a ajuns în Belgia pentru a face noi investigaţii legate de starea sa de sănătate, care nu fusese deloc bună în ultima perioadă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Medicii din România i-ar fi transmis să renunţe la echipa naţională a României înainte de barajul cu Turcia, de la Istanbul. Dar Il Luce, ajuns la 80 de ani, a vrut să aibă şi o a doua opinie, din străinătate.

Mircea Lucescu a primit veşti bune de la medici

Astfel că s-a dus la Bruxelles, de unde s-a întors cu veşti excelente: specialiştii l-ar fi înştiinţat că starea sa de sănătate e bună şi că poate liniştit să îşi continue mandatul, situaţia sa fiind una normală ţinând cont că a ajuns la 80 de ani. Aceste cuvinte i-au adus şi o stare mentală mai bună selecţionerului.

Lucescu a uitat de lucrurile rele care i s-au transmis iniţial şi acum se poate concentra pe marea sa pasiune, fotbalul. Mai ales că în faţă, la doar două săptămâni distanţă, se află partida crucială cu Turcia, care ne poate duce la un singur pas de World Cup 2026, competiţie ce va fi exclusiv în Universul Antena.

Unul dintre oamenii care au stat de vorbă cu Mircea Lucescu în ultima perioadă a fost Ioan Andone, unul dintre “copiii de suflet” ai marelui antrenor român. Ando susţine şi el că a primit semnale bune dinspre “nea Mircea”.

Reclamă
Reclamă

“Am vorbit când a venit din Belgia. Da, situaţia e mai bună, mi-a spus la telefon că totul e în regulă”, a spus Ioan Andone, în exclusivitate pentru Antena Sport.

Mircea Lucescu, prezent la Rapid – Universitatea Craiova

Mircea Lucescu și-a făcut prima apariție publică după problemele de sănătate care au pus sub semnul întrebării mult timp prezența sa pe banca naționalei României la barajul cu Turcia, la Rapid – Universitatea Craiova 1-1.

Chiar înainte de startul partidei din Giulești, pe transmisie au apărut imagini cu Lucescu, lângă care se aflau Mihai Stoichiță și “Jerry Gane”, directorul tehnic FRF și secundul naționalei. Lângă “Il Luce” a fost surprins și Anghel Iordănescu, cel care a fost pe banca României în trei mandate diferite.

Reclamă

Il Luce a apărut cu zâmbetul pe buze, semnele fiind din nou bune. Din păcate pentru el, a fost nevoit să părăsească arena din Giuleşti cu mult înainte de final, după ce un jandarm a dat din greşeală cu gaze lacrimogene la Tribuna 2.

Duelul din semifinalele play-off-ului va avea loc pe 26 martie de la ora 19:00, pe Beșiktaș Park. Dacă trecem de turci, ne vom duela pe 31 martie, cu învingătoarea dintre Slovacia şi Kosovo, în deplasare.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Care va fi finala Champions League din acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:55

Anunţul presei din Spania, după ce s-a scris despre un acord al lui Jurgen Klopp cu Real Madrid! Decizia lui Perez

23:55

Nottingham – Aston Villa 1-0 și Braga – Freiburg 2-1, în semifinalele Europa League! Portughezii au dat lovitura în prelungiri

23:36

Alexandru Băluță și-a anunțat plecarea de la echipă. Mesajul postat de fostul jucător al FCSB-ului: „Final de poveste”

23:20

Rayo Vallecano, cu Rațiu titular, succes la limită în semifinala cu Strasbourg. Crystal Palace, ca și calificată în finala UECL

23:15

VIDEOCampionul mondial Emiliano “Dibu” Martinez, în formă maximă înainte de World Cup 2026! Paradă senzaţională

23:05

Record istoric în Șahtior – Crystal Palace. Gol după doar 21 de secunde în semifinala de Conference League

1 Decizia luată de Adrian Șut, după ce Gigi Becali a anunțat că vrea să-l readucă la FCSB 2 FotoReacţia lui Gigi Becali când a primit invitaţie la nunta lui Ioan Niculae! Milionarul se însoară la 72 de ani 3 Gică Hagi e al doilea cel mai bogat selecționer de pe planetă! Singurul antrenor care îi întrece averea “Regelui” 4 Simone Inzaghi a analizat ce a făcut Cristi Chivu la Inter și s-a pronunțat: “L-am văzut lucrând” 5 FRF a anunţat cele 9 echipe din Liga 1 care au primit licenţa pentru cupele europene. Cine lipseşte de pe listă 6 FCSB, gest superb pentru jucătorul grav accidentat de la Voluntari. Anunțul lui Mihai Stoica: „Îl așteptăm la noi”
Citește și