Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat că Neymar trebuie să participe la Cupa Mondială din 2026 dacă „este pregătit fizic”, relatează RMC Sport.
Ar trebui Neymar să participe la Cupa Mondială? În Brazilia, este o chestiune de stat. Pentru preşedintele Lula, atacantul în vârstă de 34 de ani are încă nivelul necesar pentru a conduce Seleçao către un al şaselea titlu, dar trebuie să fie în formă. Afectat de accidentări repetate, Neymar nu a mai fost convocat la naţională de la venirea lui Carlo Ancelotti ca selecţioner, anul trecut.
- World Cup 2026 se vede exclusiv în Universul Antena, în perioada 11 iunie – 19 iulie
Preşedintele Braziliei, despre prezenţa lui Neymar la World Cup 2026: „Dacă este pregătit fizic, are nivelul necesar pentru asta”
Marţi, Luiz Inacio Lula da Silva a dezvăluit într-un interviu că a discutat despre cazul starului brazilian cu antrenorul italian. „Am discutat cu Ancelotti şi el m-a întrebat: «Crezi că Neymar ar trebui convocat?». I-am răspuns: «Dacă este pregătit fizic, are nivelul necesar pentru asta»”, a povestit preşedintele râzând.
Ancelotti urmează să anunţe la 18 mai lista celor 26 de jucători brazilieni care vor participa la Cupa Mondială din Mexic, Canada şi Statele Unite (11 iunie – 19 iulie). Neymar este cel mai bun marcator din istoria Seleçao, cu 79 de goluri, cu două mai multe decât „Regele” Pelé. Ultimul său meci în echipa naţională datează din octombrie 2023.
Revenit anul trecut la Santos, clubul care l-a format, fostul atacant al FC Barcelona şi al Paris SG a jucat doar şapte din cele 21 de meciuri oficiale disputate de echipa sa în acest sezon. „Este un mare talent şi este normal ca oamenii să creadă că ne poate ajuta să câştigăm următoarea Cupă Mondială. În prezent, este evaluat de CBF (Federaţia Braziliană), de mine, şi mai are două luni la dispoziţie pentru a demonstra că are calităţile necesare pentru a participa la următorul Campionat Mondial”, a comentat recent Ancelotti în paginile revistei France Football.
Selecţionerul îl susţine pe jucător, considerând că Neymar este „capabil să revină la 100%”. „Voi convoca jucătorii care vor fi pregătiţi fizic. După accidentarea la genunchi (din decembrie), Neymar şi-a revenit bine, marchează goluri. Trebuie să continue pe această cale şi să-şi îmbunătăţească condiţia fizică. Este pe drumul cel bun”, a declarat antrenorul.
- Sancțiuni uriașe pentru Argentina după incidentele din finala Cupei Mondiale! Suspendări și amenzi record
- Ziua în care Argentina lui Messi a bătut Anglia la Cupa Mondială va rămâne în istorie! Anunţul vicecampioanei din 2026
- Aroganţa supremă a Argentinei după victoria cu Anglia. Decizia oficială luată de federaţie
- „Bărbații își țin promisiunile!” Gavi și-a vopsit părul roz! Yamal a reacționat imediat
- Halucinant. Infantino, acuzat de șantaj de președintele unei federații: „Ni s-a spus că sprijinirea lui Infantino…”































