Spaniolii au analizat situaţia lui Lamine Yamal (18 ani), care s-a accidentat în meciul câştigat de Barcelona cu Celta Vigo, scor 1-0. Starul catalanilor a suferit o ruptură la bicepsul femural al piciorului stâng, motiv pentru care va fi OUT până la finalul sezonului.
Lamine Yamal este aşteptat să se refacă la timp pentru a participa alături de Spania la Campionatul Mondial 2026. Turneul final va fi live în Universul Antena, în perioada 11 iunie – 19 iulie.
Scenariul luat în calcul de spanioli în cazul lui Lamine Yamal, la Campionatul Mondial 2026
Conform spaniolilor de la sport.es, medicii de la Barcelona şi din staff-ul echipei naţionale nu vor să rişte în privinţa lui Lamine Yamal. Aceştia nu dorescu să grăbească revenirea starului catalan pe teren, după accidentarea suferită.
Astfel, spaniolii iau în calcul să-l menajeze pe Lamine Yamal în startul Campionatului Mondial. Acesta ar putea rata primele două meciuri ale Spaniei din America, cu Capul Verde (15 ani) şi cu Arabia Saudită (21 iunie).
Yamal ar putea reveni pe teren la meciul al treilea al Spaniei, cu Uruguay, care se va disputa pe 27 iunie, în ultima rundă a Grupei H. Spaniolii îşi doresc ca starul de 18 ani să fie în formă maximă la bătăliile decisive de la Mondial, astfel că sunt dispuşi să-l menajeze pentru primele două dueluri dn grupă.
Oficialii de la Barcelona s-au întâlnit luni cu fizioterapeuţii naţionalei Spaniei, cu care clubul colaborează în prezent, după accidentarea lui Lamine Yamal. Aceştia se tem de riscul ridicat de recidivă, pe care îl are accidentarea suferită de decarul catalanilor, astfel că au ajuns la concluzia că pe termen lung, ar fi mai indicat ca acesta să fie menajat la primele două meciuri de la Mondial.
“Barcelona nu vrea ca revenirea lui să fie una forţată, sub niciun fel de circumstanţe. Clubul înţelege că jucătorul va fi pe lista lui Luis De la Fuente pentru Campionatul Mondial, dar, dacă va fi nevoie, nu ar vedea cu ochi răi ca acesta să rateze unul dintre primele meciuri ale turneului, pentru a fi evitate riscurile, cu scopul de a fi complet disponibil în cea mai solicitantă perioadă”, au notat spaniolii citaţi anterior.
- Jurnal Antena Sport | Războinicul Adrian Petre va fi fanul Braziliei la FIFA World Cup
- Povestea celui mai bătrân campion mondial din istorie. E singurul din țara sa care a făcut dubla EURO – World Cup
- Nu joacă pentru SUA, dar va fi la el acasă la Mondial! De-abia aşteaptă să înfrunte Brazilia: “Moment special”
- „Mozart al fotbalului”, care i-a umilit pe naziști, și cea mai bună echipă care nu a câștigat Cupa Mondială
- Starul lui Chelsea ar putea rata convocarea la Campionatul Mondial. Rivalul din Premier League cu care se luptă pentru convocare

































