Jose Mourinho ar fi principalul înlocuitor al lui Alvaro Arbeloa pe banca celor de la Real Madrid, antrenorul lusitan având o relație foarte bună cu președintele Florentino Perez.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Aflat în prezent la Benfica, „The Special One” este neînvins în actuala ediție de campionat, iar obiectivul pe care și l-a setat este prezența în UEFA Champions League.

Jose Mourinho vrea să o califice pe Benfica în grupa principală de Champions League

Numele lui Jose Mourinho este în capul listei lui Florentino Perez pentru viitorul băncii celor de la Real Madrid, însă tehnicianul nu se gândește pentru moment la o revenire în cadrul grupării spaniol.

Întrebat despre o potențială revenire la Real Madrid, antrenorul celor de la Benfica a răspuns evaziv: „Următorul meu obiectiv este să o calific pe Benfica în UEFA Champions League.

Dacă vom câștiga următoarele trei meciuri, vom juca în cea mai mare competiție a Europei. Doar la asta îmi stă capul”, a declarat Jose Mourinho.