PSG este a doua finalistă a Ligii Campionilor, după ce a învins-o, cu scorul general de 6-5, pe Bayern Munchen. Arsenal îşi aştepta deja finalista, după ce a trecut de Atletico Madrid în semifinale, cu scorul general de 2-1.
Marea finală a Ligii Campionilor, dintre PSG şi Arsenal, se va disputa sâmbătă, 30 mai, de la ora 19:00, la Budapesta.
PSG – Arsenal, finala Ligii Campionilor 2026! Duelul se va disputa la Budapesta, pe 30 mai
După turul „nebun” de la Paris, care s-a încheiat cu scorul de 5-4, returul a adus numai două goluri, marcate de Dembele, în minutul 3 şi Harry Kane, în minutul 90+4. Gazdele au cerut un penalty după un henţ clar comis în careu, în minutul 31, de Joao Neves, dar centralul a refuzat dictarea loviturii de la 11 metri. Regulamentul prevede că, atunci când un jucător degajează o minge din careu, iar balonul îl loveşte în mână pe un coechipier, nu se acordă lovitură de la 11 metri.
Câştigătoarea en-titre, PSG, se va duela cu o echipă care se află pentru prima oară în finala Ligii Campionilor, după o pauză de 20 de ani!
În sezonul trecut, PSG a învins-o în finală cu un neverosimil 5-0 pe Inter, cu românul Istvan Kovacs la centru. Simone Inzaghi a plecat de la Inter după acel sezon, în care a ratat şi titlul, iar Inter a fost preluată de Cristi Chivu, care a cucerit titlul cu Inter în acest sezon şi ar putea face „dubla”, nerazzurrii fiind calificaţi în finala Cupei Italiei, pe care o vor disputa contra lui Lazio.
- Viața bate filmul: acum 11 ani îl dribla pe Yaya Touré într-o reclamă, acum l-a dus la un pas de Liga Campionilor
- Meci dramatic pentru Darius Olaru în preliminariile UCL! Gol în prelungiri de la o echipă care ajungea sezonul trecut în optimi
- Istvan Kovacs va arbitra un fost jucător de la FCSB! Cinci brigăzi de arbitri din România în cupele europene
- Istvan Kovacs, delegat în preliminariile Champions League. Arbitrul va fi față în față cu un român
- Filipe Coelho, criticat din toate direcţiile! Basarab Panduru, categoric: „N-ai învăţat nimic!”

































