La sfârșitul anilor ‘80 și începutul anilor ‘90, Italia era faimoasă pentru stilul „catenaccio”. O defensivă beton, aproape imposibil de spart de către adversari. În acest context, la Mondialul din 1990, jucat chiar în Italia, Squadra Azzurra a dus apărarea la un nivel care parcă îmbina știința cu arta.
Ba mai mult decât atât, italienii au avut în spate un portar care, în puținele situații în care fundașii erau depășiți, a blocat tot. Adică pe însuși Walter Zenga, cel care mai târziu avea să-și înceapă, cu succes, cariera de antrenor în România.
Walter Zenga, 517 minute fără gol primit la Mondialul din 1990
La Coppa del Mondo, legendarul portar, pe atunci la Inter Milano, a atins un record care stă în picioare și în ziua de azi: 517 minute fără gol primit. Aflată în grupa A, Italia a fost așa cum era Italia cu câteva decenii în urmă. O echipă pragmatică și chiar rece pe alocuri, cu victorii scurte, dar parcă mai clare decât o arată scorul.
Squadra a trecut, cu 1-0, de Austria și Statele Unite în primele meciuri ale Mondialului. Apoi, a urmat un 2-0 cu Cehoslovacia, meci care a consemnat unul dintre cele mai spectaculoase goluri ale turneului. Roberto Baggio, pe atunci un tânăr în ascensiune de 23 de ani, a făcut slalom prin defensiva cehoslovacă și a trimis mingea în poartă, în minutul 78.
-
World Cup 2026 va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie şi va fi transmis exclusiv în Universul Antena.
O apărare de „uriași” și încă două meciuri în care Zenga a închis poarta
Walter Zenga, zis și Omul Păianjen datorită calităților sale acrobatice, și-a continuat seria invincibilă și după grupe. În optimi, Italia a trecut cu 2-0 de Uruguay, iar în sferturi, a venit un nou succes la limită, 1-0 cu Irlanda. A înscris, bineînțeles, Toto Schillaci, atacantul apărut de nicăieri, dar care a explodat în „magicele nopți” ale Mondialului italian.
În acel punct, nu doar italienii, ci întreaga lume a fotbalului, se gândea serios că Squadra poate câștiga Cupa Mondială fără să primească gol. În apărarea Italiei erau nume uriașe, precum Paolo Maldini, Giuseppe Bergomi, Franco Baresi sau Riccardo Ferri. Soluțiile de rezervă, la fel de impozante: Pietro Vierchowod și Ciro Ferrara.
O ieșire greșită și un record „ucis” într-o clipă
Dar visul italian s-a prăbușit, cu cruzime, în semifinale. Cu Argentina, la Napoli, pe un stadion unde tribunele n-au mai fost la fel de calde precum pe Olimpico, din Roma, Italia a pornit ideal. A deschis scorul în minutul 17, prin același Schillaci, un vârf oportunist, mereu aflat la locul potrivit.
Totul mergea ca pe roate pentru Squadra și Zenga, însă a venit minutul 67. Portarul italian, imperial până în acel moment, a ieșit greșit la o centrare, iar Claudio Caniggia a trimis, cu capul, în plasă. După 517 minute, Zenga era învins. Mai târziu, după loviturile de departajare, Italia pierdea și ea, la fel de dureros. Un singur gol încasat, o unică eroare a lui Zenga, iar Cupa Mondială i-a alunecat Squadrei printre degete.
„Cea mai mare dezamăgire a vieții mele!”
Dacă ar fi rămas pe linia porții și nu s-ar fi aventurat să iasă pe o centrare fără pericol iminent, probabil că Zenga nu ar fi primit acel gol. De altfel, presa din Italia nu l-a cruțat deloc pe portarul lui Inter. „A fost cea mai mare dezamăgire a vieții mele. După așa ceva, îți vine să iei un pistol și să te împuști”, a declarat Zenga, în 2014. Culmea, cel mai greu moment al carierei sale a avut loc la un Mondial la care a stabilit un record greu de egalat sau doborât.
Italia a jucat finala mică, pe care a câștigat-o în fața Angliei, scor 2-1. O palidă consolare pentru națiune, care a crezut aproape tot turneul nu doar că va cuceri trofeul, dar o va face și păstrând poarta intactă.
-
59 de meciuri a jucat Zenga pentru Italia. A primit doar 21 de goluri.
-
Italianul s-a retras din activitate în 1999. Ca antrenor, a pregătit trei echipe din România: FC Național, FCSB și Dinamo.
- Alertă la naționala Braziliei! Neymar s-a accidentat iarăși. Cât va lipsi starul lui Santos
- Neymar, ce dezastru! Ancelotti crede că Santos a minţit pentru a-l ajuta să ajungă la Cupa Mondială
- Toată lumea la World Cup 2026, toată lumea la Antena. Messi VS CR7
- Lotul Africii de Sud pentru Campionatul Mondial 2026. Fără Siyabonga Ngezana
- Scandal uriaş înainte de Cupa Mondială! Selecţionerul a refuzat deplasarea în SUA, preşedintele a intervenit

































