Georgia – România LIVE VIDEO (marţi, 20:00, Antena 1 şi AntenaPLAY). Gică Hagi revine pe banca echipei naţionale

Alex Masgras Publicat: 1 iunie 2026, 11:40

Comentarii
Georgia – România LIVE VIDEO (marţi, 20:00, Antena 1 şi AntenaPLAY). Gică Hagi revine pe banca echipei naţionale

Gică Hagi, înaintea unui meci / Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Meciul dintre Georgia şi România se joacă marţi seară, de la ora 20:00, în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. Partida de la Tbilisi va fi prima pentru Gică Hagi, cel care revine pe banca echipei naţionale după 25 de ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pentru meciurile cu Georgia şi Ţara Galilor, Gică Hagi a convocat 32 de jucători, dar doar 23 au făcut deplasarea în Georgia. Programul a fost unul atipic, iar jucătorii s-au prezentat la reunire în momente diferite, pe parcursul a 10 zile, în funcţie de meciurile pe care le-au avut la echipa de club.

Georgia – România LIVE VIDEO (marţi, 20:00, Antena 1 şi AntenaPLAY)

Update 10:00: Echipa naţională a României a plecat spre Tbilisi, acolo unde va avea loc meciul cu Georgia, primul sub comanda lui Gică Hagi.

Update 09:30: Andrei Burcă, Adrian Rus, Mihai Popescu, Florin Tănase, Darius Olaru, Cătălin Cârjan, Vlad Dragomir, Nicolae Stanciu şi Denis Drăguş au rămas la Mogoşoaia, pentru a fi protejaţi şi pentru a le asigura un proces optim de pregătire pentru al doilea test din iunie, cel din Ghencea, cu Ţara Galilor. Acesta este lotul de 23 de jucători care va face deplasarea în Georgia.

Reclamă
Reclamă

Partida va avea loc pe stadionul Mikheil Meskhi din Tbilisi, cu o capacitate de 27.223 de locuri. Ultima oară, România şi Georgia s-au întâlnit ultima oară tot într-un meci amical, tot pe 2 iunie, în 2021, la Ploieşti. Atunci s-a impus Georgia cu 2-1.

Ianis Hagi, nerăbdător să lucreze cu tatăl său şi la naţionala României

“Eu m-am simțit foarte bine cu tata și cu staff-ul lui, am avut succes împreună, am câștigat două trofee în România. Mă simt bine, asta clar că este un avantaj: când antrenorul te înțelege, știe ce să ceară de la tine, însă acum e clar. Nivelul este mult mai mare, așteptările sunt mult mai mari, suntem conștienți de chestia asta, eu sunt conștient de chestia asta.

Reclamă

La orice campanie lumea se așteaptă să te califici și tu trebuie să faci chestia asta. E o competiție națională și responsabilitatea este imensă, apoi, strict vizavi de staff și de selcționer, cerințele sunt diferite față de ce a fost înainte, nu zic că e mai bine sau mai rău.

Își dorește foarte multe lucruri (n.r. Gică Hagi), important e că avem același interes, acela de a califica România la Campionatul European și cum am spus-o la conferința de presă, trebuie să abordăm fiecare meci la victorie. Asta e datoria mea și ca unul dintre căpitani să conștientizăm grupul că la echipa națională trebuie să câștigi meciurile, nu doar să intri să îți faci prezență.

(n.r. Cum a fost prima senzație când a aflat că vine Gică Hagi) Normal că m-am simțit bucuros, ținând cont că am avut succes alături de el”, a declarat Ianis Hagi, la Mogoşoaia.

Lotul României pentru meciul cu Georgia

Portari

Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 1/0), Otto HINDRICH (Legia Varşovia | Polonia, 0/0), Ştefan TÂRNOVANU (FCSB, 4/0);

Fundaşi

Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 0/0), Radu DRĂGUŞIN (Tottenham | Anglia, 29/1), Virgil GHIŢĂ (Hannover 96 | Germania, 9/1), Andrei COUBIŞ (U Cluj, 1/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 2/0), Andrei BORZA (FC Rapid 1923, 0/0);

Mijlocaşi

Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 74/12), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 38/4), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 7/0), Tudor BĂLUŢĂ (Universitatea Craiova, 12/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 53/8), David MATEI (Universitatea Craiova, 0/0);

Atacanţi

Olimpiu MORUŢAN (FC Rapid 1923, 17/1), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 35/5), Ştefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 4/1), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 6/0), Louis MUNTEANU (DC United | SUA, 4/2), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 20/2).

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Se va califica FCSB în grupa de Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Citește și