La revenirea lui Gică Hagi pe banca echipei naționale, selecționata României a remizat în amicalul de la Tbilisi, contra naționalei Georgiei. Tricolorii au fost dominați de gazde, în urma unui meci în care Aioani a gafat iarăși.
Golul care a echilibrat situația pe tabelă a fost înscris de Louis Munteanu, care a finalizat cu o lovitură de cap de excepție. Următorul amical este programat pe 6 iunie, cu Țara Galilor.
Georgia – România 1-1 (Antena 1 şi AntenaPLAY)
Final de meci!
Min. 90+2: Ocazie mare pentru Georgia! Șut puțin pe lângă poarta lui Hindrich.
Min. 76: O șansă de gol pentru România! Cicâldău reia cu capul spre poartă, balonul pare ușor pentru Mamardashvili, dar portarul celor de la Liverpool scapă mingea peste bară.
Min. 66: Moment special la Tbilisi! Kashia este scos de pe teren, în aplauzele tuturor celor prezenți pe stadion! A fost ultimul meci pentru naționala Georgiei.
Min. 55: GOOOOOL! Louis Munteanu restabilește egalitatea cu o execuție superbă cu capul.
Min. 51: O nouă ocazie mare de gol a Georgiei! Zivzivadze este găsit liber la colțul lung, dar acesta trimite peste poartă din câțiva metri.
Min. 46: Început de coșmar de repriză pentru tricolori! Aioani gafează incredibil și gazdele deschid scorul.
Min. 46: A început repriza a doua! Au intrat Cicâldău, Dobre, Eissat și Louis Munteanu.
S-a încheiat prima repriză!
Min. 45: Ocazie uriașă pentru Georgia! Kvilitaia scapă spre poartă, dar Drăgușin intervine extraordinar în fața acestuia.
Min. 44: Gazdele cer din nou lovitură de la 11 metri la o intervenție a lui Coubiș. Arbitrul nu acordă nimic.
Min. 41: Cartonaș galben pentru România! Screciu își ține adversarul din spate și este penalizat de arbitrul de centru.
Min. 33: Mare ocazie pentru Georgia! Kochorashvili a trimis puțin pe lângă poartă.
Min. 28: O nouă ocazie de gol pentru Zivzivadze. Șutul acestuia este slab și este reținut fără emoții de Aioani.
Min. 25: Încă o șansă uriașă pentru gazde! Zivzivadze l-a depășit ușor pe Drăgușin, dar a șutat în blocajul lui Aioani.
Min. 23: Ce ocazie de gol are Georgia! Kochorashvili șutează peste poartă din poziție ideală! Fotbalistul și-a pus mâinile în cap.
Min. 19: Șansă mare pentru tricolori! Ianis Hagi a fost aproape să profite de o mare eroare a portarului advers, dar un stoper al georgienilor a scos mingea de pe cadrul porții.
Min. 18: Georgienii au cerut lovitură de la 11 metri, la o fază care l-a avut în prim-plan pe Borza. Centralul a lăsat jocul să continue.
Min. 9: Lochoshvili își încearcă norocul de la distanță, dar execuția georgianului se duce departe de poarta lui Aioani.
Min. 7: Ocazie importantă de gol pentru naționala României! Florinel Coman a primit o minge excelentă după o recuperare bună a tricolorilor, dar șutul în forță al acestuia a fost blocat de Kashia.
Min. 1: Start de meci la Tbilisi!
Echipele de start la Georgia – România:
- Georgia: Mamardashvili – Kashia, Goglichidze, Lochoshvili, Azarov – Mamageishvili, Kochorashvili, Chakvetadze, Kiteishvili – Kvilitaia, Zivzivadze. Rezerve: Kereselidze, Gugeshashvili, Gadrani, Dvali, Kvaratskhelia, Lobjanidze, Beriashvili, Gelashvili, Mekvabishvili, Gagnidze, Kvernadze, Kharebashvili, Egoyan. Selecționer: Willy Sagnol
- România: Aioani – Coubiş, Drăguşin, Ghiţă, Borza – Screciu, R. Marin – Moruţan, Hagi (cpt), Mihăilă – Coman. Rezerve: Târnovanu, Hindrich – Strata, Cicâldău, L. Munteanu, Baiaram, A. Dobre, Eissat, T. Băluță, D. Matei, M. Ilie, Sorescu. Selecționer: Gheorghe Hagi
Update: Tudor Băluţă a oferit declaraţii, înaintea meciului cu Georgia.
Update 16:00: Ultimele două meciuri ale României cu Georgia au fost tot amicale, iar cele două naţionale şi-au împărţit victoriile.
Update 14:00: Cele mai interesante detalii despre Georgia, adversara României din această seară.
Update 21:08: “Nu am meritat să fim la Cupa Mondială”. Radu Drăgușin nu s-a ferit de cuvinte înainte de Georgia – România. Detalii AICI.
Update 20:10: Hagi face două echipe diferite pentru duelurile cu Georgia și Țara Galilor. 23 de jucători din cei 32 convocați au ajuns în Georgia pentru revenirea lui Hagi pe banca României.
Update 20:00: Mult curaj. Asta i-a cerut selecționerul Hagi căpitanului Hagi. De-asta are nevoie România ca să lege din nou calificările.
Update 19:45: “Tricolorii” au susținut luni seara antrenamentul înainte de partida cu Georgia.
Update 19:02: Selecționerul Georgiei a vorbit la superlativ despre Gică Hagi înainte de meciul de marți. Detalii AICI.
Update 18:47: Înainte de Georgia – România, Gică Hagi a numit jucătorul care l-a impresionat: “Incredibil!”. Detalii AICI.
Update 18.20: Gică Hagi a oferit ultimele informaţii de la naţionala României înainte de Georgia. Detalii AICI.
Update 18:13: Radu Drăgușin a făcut anunțul despre viitorul său înainte de Georgia – România: “A fost un sezon dificil”. Detalii AICI.
Update 10:00: Echipa naţională a României a plecat spre Tbilisi, acolo unde va avea loc meciul cu Georgia, primul sub comanda lui Gică Hagi.
Update 09:30: Andrei Burcă, Adrian Rus, Mihai Popescu, Florin Tănase, Darius Olaru, Cătălin Cârjan, Vlad Dragomir, Nicolae Stanciu şi Denis Drăguş au rămas la Mogoşoaia, pentru a fi protejaţi şi pentru a le asigura un proces optim de pregătire pentru al doilea test din iunie, cel din Ghencea, cu Ţara Galilor. Acesta este lotul de 23 de jucători care va face deplasarea în Georgia.
Partida va avea loc pe stadionul Mikheil Meskhi din Tbilisi, cu o capacitate de 27.223 de locuri. Ultima oară, România şi Georgia s-au întâlnit ultima oară tot într-un meci amical, tot pe 2 iunie, în 2021, la Ploieşti. Atunci s-a impus Georgia cu 2-1.
Ianis Hagi, nerăbdător să lucreze cu tatăl său şi la naţionala României
“Eu m-am simțit foarte bine cu tata și cu staff-ul lui, am avut succes împreună, am câștigat două trofee în România. Mă simt bine, asta clar că este un avantaj: când antrenorul te înțelege, știe ce să ceară de la tine, însă acum e clar. Nivelul este mult mai mare, așteptările sunt mult mai mari, suntem conștienți de chestia asta, eu sunt conștient de chestia asta.
La orice campanie lumea se așteaptă să te califici și tu trebuie să faci chestia asta. E o competiție națională și responsabilitatea este imensă, apoi, strict vizavi de staff și de selcționer, cerințele sunt diferite față de ce a fost înainte, nu zic că e mai bine sau mai rău.
Își dorește foarte multe lucruri (n.r. Gică Hagi), important e că avem același interes, acela de a califica România la Campionatul European și cum am spus-o la conferința de presă, trebuie să abordăm fiecare meci la victorie. Asta e datoria mea și ca unul dintre căpitani să conștientizăm grupul că la echipa națională trebuie să câștigi meciurile, nu doar să intri să îți faci prezență.
(n.r. Cum a fost prima senzație când a aflat că vine Gică Hagi) Normal că m-am simțit bucuros, ținând cont că am avut succes alături de el”, a declarat Ianis Hagi, la Mogoşoaia.
Lotul României pentru meciul cu Georgia
Portari
Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 1/0), Otto HINDRICH (Legia Varşovia | Polonia, 0/0), Ştefan TÂRNOVANU (FCSB, 4/0);
Fundaşi
Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 0/0), Radu DRĂGUŞIN (Tottenham | Anglia, 29/1), Virgil GHIŢĂ (Hannover 96 | Germania, 9/1), Andrei COUBIŞ (U Cluj, 1/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 2/0), Andrei BORZA (FC Rapid 1923, 0/0);
Mijlocaşi
Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 74/12), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 38/4), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 7/0), Tudor BĂLUŢĂ (Universitatea Craiova, 12/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 53/8), David MATEI (Universitatea Craiova, 0/0);
Atacanţi
Olimpiu MORUŢAN (FC Rapid 1923, 17/1), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 35/5), Ştefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 4/1), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 6/0), Louis MUNTEANU (DC United | SUA, 4/2), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 20/2).
- Răzvan Burleanu, anunţ dezamăgitor: “Considerăm departe un proiect de a găzdui un Campionat European la noi”
- Răzvan Burleanu a dat cărţile pe faţă: “Demiterea lui Mircea Lucescu ar fi fost cea mai mare greşeală”
- Fostul portar al naţionalei României şi-a anunţat retragerea. Anunţul FRF
- Jucătorul României care a făcut senzaţie la EURO 2024 şi-a anunţat retragerea: “Fotbalul mi-a dat totul”
- Dezastru pentru naţionala România prevestit înainte de Cupa Mondială: “O să dispărem altfel”

































