Echipa naţională de fotbal a Iranului a ajuns duminică la Tijuana, înaintea celor trei meciuri de la Cupa Mondială pe care le va disputa în Statele Unite, pe fondul tensiunilor care au transformat cel mai mare eveniment sportiv din lume într-o competiţie de putere între cele două ţări aflate în conflict, relatează Reuters.
Echipa a aterizat în Mexic puţin după ora locală 5 dimineaţa, după un zbor de noapte din Turcia, unde s-a antrenat în ultimele trei săptămâni.
- Campionatul Mondial e live exclusiv în Universul Antena, în perioada 11 iunie – 19 iulie
Naționala Iranului a ajuns în Mexic, pentru Campionatul Mondial
În timp ce autocarul echipei pleca de la aeroportul din Tijuana, acesta a oprit pentru scurt timp, pentru ca membrii federaţiei să poată saluta aproximativ 20 de suporteri care fluturau steaguri iraniene. Un cordon format din militari şi poliţişti a escortat echipa de la aeroport până la hotelul Marriott, care va servi drept bază pentru aceasta.
#ULTIMAHORA
🚨 LLEGA LA SELECCIÓN DE IRÁN A MÉXICO
Y son recibidos como todo unos héroes… pic.twitter.com/PJkfZ8yfDf
— La Catrina Norteña (@catrina_nortena) June 7, 2026
Fotbalul este practic o religie în Iran, un hobby naţional îndrăgit de oameni de pe întreg spectrul politic. Dar pentru echipa Iranului, turneul a fost umbrit de situaţia politică tensionată de acasă, războiul cu SUA şi tensiunile legate de faptul dacă vor putea sau nu să pună piciorul pe pământ american pentru a-şi disputa meciurile.
Chiar şi prezenţa jucătorilor în Tijuana are o conotaţie politică. Federaţia iraniană a negociat în ultimul moment mutarea taberei de bază a echipei din Arizona în Mexic, din cauza incertitudinii cu privire la obţinerea vizelor şi a sentimentului tot mai puternic din Iran că prezenţa echipei în SUA ar trebui redusă la minimum, a declarat pentru Reuters ambasadorul Iranului în Mexic, Abolfazl Pasandideh.
Iranul urmează să joace primele două meciuri din Grupa G în apropiere de Los Angeles, împotriva Noii Zeelande la 15 iunie şi a Belgiei ;a 21 iunie, iar apoi va întâlni Egiptul la Seattle la 26 iunie. Iranul şi SUA s-ar putea întâlni în şaisprezecimi dacă ambele echipe termină pe locul al doilea în grupele lor.
- Vozinha a semnat! Clubul la care va juca portarul care a impresionat la Cupa Mondială 2026
- „Cred că a decis că finala va fi ultimul său meci la națională”. Leo Messi, dat de gol de propriul său coleg
- „De netolerat, inacceptabil”. Luis de la Fuente a vorbit în premieră despre scandalul făcut de argentinieni la CM
- Fotbalistul din Serie A care a fost la Cupa Mondială, prins drogat la volan
- Ce dezastru ar fi! Anchetă privind pariuri suspecte şi posibile meciuri aranjate la Campionatul Mondial 2026































