AC Milan i-a găsit înlocuitor lui Max Allegri, iar fostul antrenor al celor de la Manchester United, Ruben Amorim, o să pregătească formaţia italiană în stagiunea următoare.
Lusitanul era liber de contract de la începutul acestui an, când a fost dat afară de formaţia engleză şi înlocuit de Michael Carrick, care a reuşit să obţină calificarea în Champions League cu trupa de pe Old Trafford.
Ruben Amorim, noul antrenor de la AC Milan
Ruben Amorim a semnat un contract valabil pentru următorii 3 ani, iar acesta va avea ca obiectiv să se califice cu echipa în Champions League în primul lui sezon la gruparea italiană.
„Îl urmărim de mai mulţi ani şi stilul de joc pe care l-a avut cu Sporting Lisabona este exact ceea ce noi căutăm”, a spus Gerry Cardinale, şeful de la AC Milan.
Lusitanul a avut şi el o primă reacţie după ce a fost făcut anunţul oficial. Datorită înţelegerii cu AC Milan, acum Manchester United nu va mai trebuie să-i plătească daune de peste 15 milioane de euro, care erau valabile numai dacă acesta nu era sub contract cu altă echipă.
„Sunt dorinţe pe care le ai toată viaţa, iar să o antrenez pe AC Milan a fost una dintre ele. Ştiu exact ce înseamnă acest club: istorie, prestigiu şi o bază de suporteri fantastică pe toată planeta. E o provocare pe care o accept cu braţele deschise, cu mândrie şi entuziasm, conştient de ce reprezintă aceste culori. Abia aştept să încep”, a spus Ruben Amorim.
Milan a negociat intens cu Oliver Glasner
Speculaţiile din ultimul timp cu privire la noul antrenor al celor de la AC Milan au fost intense, iar mulţi spuneau că favorit este Oliver Glasner, cel care a fost pe banca lui Crystal Palace în ultimul sezon, cu care a triumfat în Conference League.
Totuşi, se pare că austriacul nu a reuşit să ajungă la un numitor comun cu şefii formaţiei italiene, iar în cele din urmă varianta Ruben Amorim a fost preferată. Acum rămâne de văzut unde o să meargă Oliver Glasner, el fiind unul dintre cei mai apreciaţi antrenori fără contract din acest moment.
- Inter – AC Milan 1-1. Egalitate în amicalul din Derby della Madoninna
- Plecare de la Real Madrid. Jucătorul la care renunţă Jose Mourinho va deveni coleg cu Radu Drăguşin
- Programul etapei a 5-a din Liga 1. Când se joacă derby-ul Rapid – Dinamo
- Chelsea – Juventus 0-1 ACUM, în AntenaPLAY. Xabi Alonso are 21 de jucători pe bancă
- Noul jucător transferat de Rapid a ajuns la Bucureşti pentru a semna. Daniel Pancu, convins că giuleştenii au dat lovitura



































