Prima etapă din cadrul grupelor Cupei Mondiale s-a încheiat şi am avut parte de momente de spectacol, rezultate surprinzătoare şi prestaţii fabuloase din partea starurilor.
Portugalia şi Spania au fost formaţiile care au dezamăgit prin jocul arătat, iar Cristiano Ronaldo rămâne în continuare dator după ce nu a reuşit să înscrie în duelul terminat egal contra celor din Congo.
Jucătorii care au făcut spectacol în prima rundă de la Cupa Mondială 2026. Messi, Haaland sau Mbappe sunt printre remarcaţi
Au existat însă alte staruri care şi-au pus deja amprenta pe această Cupă Mondială. Kylian Mbappe a fost primul care a deschis balul cu o dublă superbă în victoria Franţei contra celor din Senegal, 3-1. A venit la câteva ore un răspuns din partea atacantului lui Manchester City, Erling Haaland. Acesta a dat şi el tot două goluri în victoria Norvegiei, 4-1, contra celor din Irak.
Leo Messi nu s-a lăsat nici el mai prejos şi a fost MVP-ul duelului dintre Argentina şi Algeria. Sud-americanul a dat un hat-trick şi este în acest moment golgheterul turneului după prima etapă din faza grupelor. Nu în ultimul rând, Harry Kane şi naţionala Angliei au arătat că nu degeaba formaţia din Albion este considerată una dintre favorite.
Atacantul de la Bayern a reuşit să puncteze de două ori în victoria cu Croaţia, 4-2, şi continuă cursa pentru Balonul de Aur. Avem un remarcat şi la nivel defensiv. Vozinha, portarul de 40 de ani al celor din Capul Verde, are şi el una dintre cele mai mari note de la Cupa Mondială de până acum, conform FotMob.
Top note la Cupa Mondială după prima etapă
- Leo Messi – 9.66
- Erling Haaland – 9.17
- Kylian Mbappe – 9.02
- Harry Kane – 9.01
- Vozinha – 8.97
Vozinha, portarul care a devenit un star după meciul dintre Spania şi Capul Verde
Majoritatea microbiştilor se aşteptau ca Spania să câştige fără mari emoţii duelul contra celor din Capul Verde, însă în cele din urmă africanii au reuşit să reziste şi să scoată un egal, 0-0, care a surprins pe toată lumea.
Omul meciului a fost ales Vozinha, cel care a avut mai multe parade decisive. Portarul de 40 de ani a devenit un star astfel după confruntarea cu ibericii, iar contul său de Instagram a înregistrat peste 13 miloane de următori noi la câteva zile după meciul de la Cupa Mondială.
- Arbitrul de la finala Cupei Mondiale a rupt tăcerea. Ce a spus despre Messi și meciul câștigat de Spania
- Cucurella şi-a tatuat chipul lui de la Fuente pe corp, aşa cum a promis! Cum arată acum
- A venit verdictul! VAR-ul a greşit când l-a eliminat pe Embolo cu Argentina: „Utilizare abuzivă a asistenţei video”
- Cupa Mondială a recordurilor! Bornele fantastice atinse pe durata turneului final
- OFICIAL | Golul lui Sidny Lopes Cabral cu Argentina, cel mai frumos de la Mondial! Ce reuşite a devansat



































