Regula de arbitraj de la Campionatul Mondial a fost aplicată la meciul Universităţii Craiova din Champions League. Oltenii s-au duelat cu ML Vitebsk, în primul tur preliminar al competiţiei europene.
Partida disputată în Ungaria a avut parte de o premieră. Un corner a fost anulat din camera VAR, aşa cum s-a întâmplat pentru prima dată la meciurile de la Campionatul Mondial.
Regula de arbitraj de la Campionatul Mondial, aplicată la meciul Universităţii Craiova din Champions League
În minutul 34 al partidei, arbitrul Luka Bilbija a dictat corner în favoarea celor de la ML Vitebsk, după un duel între Mesarovic şi Mekvabishvili. Mingea a părăsit suprafaţa de joc, iar „centralul” a considerat că ultimul care a atins-o a fost mijlocaşul Universităţii Craiova.
Cu toate acestea, decizia arbitrului a fost întoarsă din camera VAR. Faza a fost analizată şi campioana din Belarus nu a mai beneficiat de corner, după ce s-a decis că balonul nu a ieşit de pe teren din atingerea lui Mekvabishvili. „Centralul” a fluierat ulterior repunere din şase metri pentru olteni.
Acest moment de arbitraj a fost unul în premieră în noul sezon de Champions League. Regula implementată de FIFA la Mondial a fost adoptată, astfel, şi de cei de la UEFA, în competiţiile europene.
„Arbitrul video poate sugera anularea unui corner doar în cazuri de eroare certă (ex. mingea a ieșit în aut de poartă, dar arbitrul a dictat corner), cu condiția ca greșeala să poată fi corectată imediat și să nu întârzie reluarea jocului”, notau cei de la IFAB despre noua regulă de arbitraj adoptată de UEFA.
Ştefan Baiaram a fost cel care a deschis scorul în partida cu ML Vitebsk, punctând superb în minutul 4. Campioana din Belarus a egalat în minutul 20, Valeriy Gromyko marcând şi el spectaculos.
Până la pauză însă, oltenii au mai marcat de două ori. Assad Al Hamlawi a transformat două penalty-uri, în minutele 24, respectiv 43.
- Sancțiuni uriașe pentru Argentina după incidentele din finala Cupei Mondiale! Suspendări și amenzi record
- Ziua în care Argentina lui Messi a bătut Anglia la Cupa Mondială va rămâne în istorie! Anunţul vicecampioanei din 2026
- Aroganţa supremă a Argentinei după victoria cu Anglia. Decizia oficială luată de federaţie
- „Bărbații își țin promisiunile!” Gavi și-a vopsit părul roz! Yamal a reacționat imediat
- Halucinant. Infantino, acuzat de șantaj de președintele unei federații: „Ni s-a spus că sprijinirea lui Infantino…”
































