Ce provocare are Mihai Leu la fix 33 de ani de când cucerea titlul mondial la box

De Antena Sport
Publicat: 2.07.2020, 17:52
Actualizat: 11.05.2021, 20:31

După mai bine de trei decenii, Leu este sportiv activ și are parte de o nouă provocare, de data aceasta chiar în orașul natal al lui Vaștag, Reșița.

Reclamă

În 1987, lotul tricolor ajungea în patria boxului amator cu o delegație redusă, iar obiectivele nu erau unele mărețe. Chiar și camerele de hotel fuseseră inițial rezervată doar pentru primele zile. Dar, în capitala Cubei, sub privirile lui Fidel Castro, prezent la finale, aveau să strălucească doi boxeri români, colegi de cameră: Mihai Leu și Francisc Vaștag.

Reclamă

Pe 5 iulie, Leu îl învingea, la puncte, cu 5-0, pe irlandezul Eamonn Loughran, viitor campion mondial la profesioniști, iar Vaștag trecea de italianul Genesio Marro, cu același scor. Cel de-al treilea reprezentant al țării noastre, Nicolae Aliuță, cedase în primul tur, în fața viitorului vicecampion mondial Talgay Tusupov.

Doar Cuba, cu 6 medalii de aur, și URSS, cu 3, au întrecut România în topul națiunilor de la acel mondial. După numai câteva luni, Leu emigra în Germania și devenea primul român campion mondial la box profesionist al țării noastre, în 1997, iar Vaștag făcea pasul spre lotul național de seniori, câștigând ulterior 3 titluri mondiale (1989, 1993, 1995).

După retragerea forțată din box la numai 28 de ani, din cauza unor probleme medicale, Leu a rămas activ, dar în motorsport, unde a cucerit pe rând titlul de campion la raliuri, iar apoi la viteză în coastă. În acest weekend, la Reșița, Leu, pe un Ferrari 458 Challenge, trebuie să își apere victoria din 2019.

Acesta a câștigat detașat Categoria I, dedicată mașinilor de producție, din Campionatul Național de Viteză în Coastă, iar în actualul sezon e mare favorit să obțină un nou titlu. „Merg să câștig categoria, de asta mă prezint la start. Faptul că se împlinesc fix 33 de ani de la când am luat acel titlu mondial este cu atât mai motivant pentru mine”, a declarat Leu.

A fost primul turneu important la care am participat, așa că nu știu câtă lume credea că aș putea lua aurul. Îți dai seama că nu pot uita așa ușor o asemenea performanță, am simțit o bucurie imensă. Singurul regret este că la întoarcere, în loc să fim apreciați, mi-au luat casetofonul pe care îl cumpărasem cu banii mei. Atunci am decis să și plec din țară„, a mai afirmat Leu.

Cupa Reșița se va desfășura pe 4 și 5 iulie, sub organizarea Federației Române de Automobilism Sportiv, și va avea la start un total de 69 de concurenți. Evenimentul va avea accesul publicului restricționat, ca urmare a măsurilor anti COVID19 luate de autorități.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
11:02

EXCLUSIVGabriela Ruse, replică fermă pentru Horia Tecău: „Am impresia că nu a fost jucător şi nu înţelege situaţia”

10:36

EXCLUSIVCătălin Chirilă, cu gândul la JO 2028: „Îmi doresc foarte mult aurul olimpic”. Şi-a schimbat din nou antrenorul

10:32

Mihai Stoica l-a taxat pe Mihai Popescu, după eliminarea din meciul cu CFR Cluj. Ce a spus despre derby-ul cu Rapid

10:06

„Nu ne gândeam să stăm aşa rău”. Cătălin Cîrjan, la pământ după ce Dinamo a fost învinsă de Universitatea Craiova

9:43

„Nu-mi lipseşte deloc tenisul”. Rafael Nadal, reacţie fermă după ce a fost premiat la Gala Premiilor Laureus

9:34

„Lui Mircea Lucescu îi place”. FRF vrea să-l naturalizeze pe Juri Cisotti. Singurele condiţii puse

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 4 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s