CSM Bucureşti – Brest 29-30. Final de coşmar pentru „tigroaice”. Au condus cu 29-27, dar au pierdut la ultimul atac
De Antena Sport
Publicat: 30.10.2021, 19:03
„Tigroaicele” au condus cu 29-27 când mai erau trei minute de disputat. Bucureştencele au ratat însă toate atacurile până la final, fiind învinse după un gol marcat în ultimele secunde ale partidei.
Cristina Neagu, cea mai bună marcatoare a meciului
Principalele marcatoare ale partidei au fost Neagu 10 goluri, Lazovic 6, Aune 4, pentru CSM, respectiv Nyakate 8, Kobilinska 5, Lassource 4, pentru Brest.
În urma rezultatului, CSM rămâne cu 6 puncte, pe locul 4.
CSM Bucureşti – Best 29-30
Celelalte partide ale etapei a 6-a se joacă sâmbătă seară şi duminică, după programul: Buducnost – FTC Budapesta, Borussia Dortmund – Podravka şi Team Esbjerg – Rostov Don.
Anterior, CSM Bucureşti a obţinut rezultatele: 21-22 cu Team Esbjerg, 27-30 cu Rostov-Don, 36-31 cu Podravka Koprivnica, 25-22 cu Borussia Dortmund şi 30-22 cu Buducnost.
În tur, CSM Bucureşti mai joacă meciul din deplasare cu FTC Budapesta, în 13 noiembrie. Returul se va încheia în 19 februarie 2022.
Faza play-off va avea loc între 26 martie – 3 aprilie, sferturile de finală între 30 aprilie – 8 mai, iar Turneul Final Four în 4-5 iunie, la Budapesta.
Deţinătoarea trofeului este Vipers Kristiansand din Norvegia.
În sezonul anterior, CSM Bucureşti a ratat calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor.
- CSM Bucureşti – Brest 29-30
- „Tigroaicele” au condus cu 29-27, dar au pierdut meciul la ultimul atac
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00