România a anunţat lotul pentru Campionatul European de handbal feminin! Cine nu a prins echipa lui Florentin Pera

De Alex Masgras
Publicat: 12.11.2024, 17:55

Jucătoarele României

Jucătoarele naţionalei României de handbal feminin / Facebook FRH

Lotul României care va participa la Campionatul European de handbal feminin a fost anunţat de Federaţia Română de Handbal. Tricolorele lui Florentin Pera vor participa în perioada 28 noiembrie – 15 decembrie la turneul final organizat de Austria, Elveţia şi Ungaria.

Reclamă

România face parte din Grupa B şi va juca primele meciuri la Debrecen, în Ungaria. Cristina Laslo, cea care s-a despărţit recent Gloria Bistriţa, nu a fost convocată de Florentin Pera.

Reclamă

Lotul României pentru Campionatul European de handbal feminin

FR Handbal a anunţat, marţi, componenţa lotului României, pentru Campionatul European din 2024 şi pregătirea centralizată, care va include şi participarea la turneul Golden League din Danemarca. Jucătoarea Cristina Laslo, care nu a participat nici la Trofeul Carpaţi, nu a fost convocată, ea figurând doar în lotul lărgit de 35 de handbaliste anunţat la EHF anterior, notează news.ro.

Potrivit anunţului FRH, lotul României este format din jucătoarele: portari – Bianca Curmenţ, Diana Ciucă, Daciana Hosu; jucătoare de câmp – Bianca Bazaliu, Alisia Boiciuc, Oana Bors, Daria Bucur, Mirabela Coteţ, Alexandra Dindiligan, Sorina Grozav, Alicia Gogîrlă, Ştefania Jipa, Corina Lupei, Rebeca Necula, Lorena Ostase, Andreea Popa, Sonia Seraficeanu, Ştefania Stoica.

Toate handbalistele provin de la echipe din Liga Naţională.

Reunirea va avea loc în 18 noiembrie, la Bucureşti, iar a doua zi lotul va pleca spre Danemarca, unde va participa la turneul Golden League. O scurtă pregătire va mai avea loc şi la Oradea, între 25-27 noiembrie, după care se va pleca spre Debrecen, unde România va juca primele meciuri de la Campionatul European.

Pe 29 noiembrie, România va debuta la Campionatul European, contra Cehiei. Al doilea meci se va disputa pe 1 decembrie, cu Muntenegru, urmând ca meciul cu Serbia să se desfăşoare pe 3 decembrie.

Tricolorele s-au calificat neînvinse la turneul final, iar în grupa 1 preliminară au obţinut rezultatele: 48-18 şi 37-16 cu Bosnia Herţegovina, 32-20 şi 31-24 cu Grecia, 26-24 şi 25-23 cu Croaţia.

Ediţia din 2024 a Campionatului European va fi prima cu 24 de echipe la start, iar meciurile vor fi găzduite în grupele preliminare de Debrecen (grupele A şi B), Basel (C şi D) şi Innsbruck (E şi F), în grupele principale de Debrecen şi Viena, capitala Austriei urmând a găzdui şi fazele finale.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    15:14

    EXCLUSIVReacţia lui Alexandru Tudorie, din China, după moartea lui Aaron Boupendza: „Toată lumea este şocată aici”

    14:56

    Cosmin Olăroiu şi-a aflat adversara din finala Ligii Campionilor Asiei 2

    14:48

    VIDEOLando Norris, apărat de oficialii McLaren după acuzațiile care i-au fost aduse: „A făcut o treabă excelentă”

    14:22

    Preşedintele Gabonului, mesaj după moartea lui Aaron Boupendza

    14:11

    Rapid, primul mesaj după moartea lui Aaron Boupendza: „Va rămâne mereu în amintirea noastră”

    13:58

    „Iese soarele și pe strada noastră”. Dinamo, reacție oficială după ce a fost semnat contractul pentru noul stadion

    1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas