Ştefania Stoica, după meciul vieţii pentru România, la Campionatul European: „Atitudinea a fost schimbată după pauză”

De Dan Roșu
Publicat: 4.12.2024, 9:06

Ştefania Stoica

Ştefania Stoica, jucătoarea meciului România - Serbia

Ştefania Stoica, înaintea unui meci de la Campionatul European - Profimedia Images

Ştefania Stoica a fost desemnată jucătoarea meciului România – Serbia 27-25, fiind într-adevăr cea care a schimbat faţa jocului echipei lui Florentin Pera. Tricolorele au fost conduse cu 16-13 la pauză, iar atunci sportiva de la Rapid a dat totul.

Reclamă

Stoica a reuşit 5 goluri, a scos lovituri de la 7 metri şi eliminări. Ea a marcat şi golul care ne-a adus prima oară la egalitate cu Serbia în actul secund, în minutul 46. Evoluţia ei ne-a adus practic caloficarea în grupa principală la EURO, prin blocajul uriaş de la ultimul atac al Serbiei.

Reclamă

Ştefania Stoica: Nu am acceptat nicio secundă că noi putem pierde meciul acesta

„A fost o adevărată luptă. Știam de la început că va fi pe viață și pe moarte cu echipa Serbiei. N-am reușit să începem foarte bine meciul, am știut asta la pauză și am știut că trebuie să ne mobilizăm pentru că nu am acceptat nicio secundă că noi putem pierde meciul acesta.

Atitudinea noastră a fost schimbată după pauză, plus fanii care au avut un mare impact asupra noastră. Ne-au ajutat acolo, din tribune, și ne-au transmis toată energia de care aveam nevoie, le mulțumim pentru că au venit.

Asta ne-am dorit, știam că pot fi vulnerabile, au fost eliminări pe bună dreptate în tabăra lor. Am simțit că nu este doar meritul meu, toată echipa a contribuit. Mă bucur că am reușit să ajut cât de mult am putut. Încrederea mi-o primesc din meciurile bune”, a spus Ştefania Stoica, după România – Serbia 27-25.

România s-a calificat în grupele principale de la Campionatul European

România continuă parcursul la Campionatul European de handbal după ce s-a calificat în grupa principală a turneului final. Tricolorele au încheiat grupa B după ce Muntenegru s-a impus în faţa Cehiei, cu 28-21.

Tot marţi, România a reuşit o nouă victorie incredibilă. Jucătoarele lui Florentin Pera au suferit în meciul cu Serbia, dar au reuşit să se impună în cele din urmă cu 27-25, la finalul unui meci dramatic.

Victoria Muntenegrului ne trimite în prima grupă principală, acolo unde România se va duela cu Franţa, Ungaria, Suedia şi Polonia. România va ajunge însă în grupa principală cu 0 puncte, deoarece victoriile tricolorelor de până acum au fost contra unor echipe eliminate deja de la turneul final.

Primul meci al României din grupele principale va avea loc pe 5 decembrie, la Debrecen, cu Franţa. Pentru România va urma apoi duelul cu Suedia de pe 6 decembrie, în timp ce partida cu Ungaria, care va juca pe teren propriu, se va disputa pe 8 decembrie. Grupa principală pentru România se va încheia pe 10 decembrie, cu Polonia.

Reclamă
Recomandări
  • PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    15:34

    Manchester City renunță la încă o vedetă după Kevin De Bruyne: „Să își găsească echipă”

    15:33

    Mihai Stoichiță a analizat prestația lui Louis Munteanu din FCSB – CFR Cluj 3-2: „Un jucător excelent”

    14:59

    Câte etape va fi suspendat Mihai Popescu după „parada” din FCSB – CFR Cluj 3-2! Ce scrie în Regulament

    14:40

    Dinamo – Universitatea Craiova LIVE TEXT (21:00). Oltenii atacă locul 2 din play-off. Echipele probabile

    14:37

    „Vreau să îl sparg!” Gigi Becali i-a pus gând rău lui Marius Șumudică înainte de Rapid – FCSB: „E hoț”

    13:49

    Lando Norris a dat verdictul despre lupta la titlul din Formula 1: „Mai avem mult de muncit”

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 6 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis