Mihai Leu, poveste de film! ”Am fugit din țară ascuns într-o ladă!” De ce a luat decizia să plece din România: ”Aveam o situație materială bună!”
De Silviu Corneanu
Publicat: 11.06.2021, 14:08
Mihai Leu, poveste de film! Fostul campion mondial de box a dezvăluit ce l-a făcut să plece din România. Leu a povestit la AS.ro LIVE cum i s-a confiscat un casetofon din Cuba sau cum i-a fost luat primul televizor color.
Toate acestea l-au forțat să plece din țară. Leu recunoaște că în România nu o ducea deloc rău, având o situație materială foarte bună.
”Eu sunt o fire mai rebelă. Se adunaseră mai multe lucruri. Venisem de la Mondial, din Cuba, și eu și Vaștag, cu medaliile și ne-au confiscat niște casetofoane. Stăteam la un hotel în Cuba și era un shop acolo. Am luat niște casetofoane. Era o doamnă la vamă. le aveam împachetate în trening să nu se spargă.
I-am zis că am un casetofon, să nu-l mai scoată. Mi-a zis: Cum să nu-l mai scot, măi, obraznicule. Ni le-a confiscat. A doua zi ni le-au adus înapoi, dar totuși… S-au adunat foarte multe, de asta am luat acea decizie de a pleca. Nu te mai simțeai om. Eu am fost norocos. Familia mea avea o situație foarte bună. La 18 ani am primit o mașină cadou.
Aveam apartament în București. Primisem un televizor color și după o zi au venit să-mi ia televizorul. Primisem televizorul pentru că ieșisem campion mondial. Material nu îmi lipsea nimic. M-au dat jos de pe toate afișele de box, ziarele dispăruseră”, a dezvăluit Mihai Leu la AS.ro LIVE.
Mihai Leu, poveste de film
Obligat de Securitate să-și toarne colegii, Mihai Leu a refuzat, iar în asta i-a dăunat în carieră. Văzând cum stau lucrurile, fostul campion mondial la box a decis să plece din România. Acesta a povestit la AS.ro LIVE chinul prin care a trecut.
Pentru a pleca din țară, Leu a fost nevoit să stea 36 de ore într-o ladă, ascunsă într-un tir.
”Am stat 36 de ore într-un tir. Ascuns într-o ladă, sub patul șoferului. Am trecut din Grecia, ascuns în acel tir, care a trecut cu vaporul, în Italia și apoi în Franța. M-am ascuns înainte în lada aia, pentru că se făceau controale la vamă. Eu nu aveam niciun act. Sincer am crezut că nu o să mă mai pot întoarce niciodată. În Germania am ajuns în ziua de Crăciun.
Visul meu era să rămân în Franța. Am fost prima dată în Paris, nu aveam niciun ban, nimic, nimic. În Franța am nimerit la români care se ocupau cu lucruri necurate. Cel la care am stat mi-a zis după câteva zile să mă duc în Germania, pentru că eu nu sunt ca ei. În Germania am lucrat la o măcelărie. În Grecia am stat la o familie în casă, îmi era fircă să ies din casă, că mă urmăresc”, a spus Mihai Leu la AS.ro LIVE.
Mihai Leu, aventuri în Germania
Nici în Germania nu i-a fost deloc ușor. Mihai Leu nu avea niciun ban și a fost nevoit să lucreze într-o măcelărie. Cu toate astea a refuzat să rămână la clubul de box al celor de la Kaiserslautern.
”În Germania am stat prima dată la o mătușă, m-au întrebat cu ce să mă ajute, le-am zis să mă ducă la o sală de box. Când m-au văzut ăia, nu le venea să creadă. L-au chemat pe președinte. Eu eram campion mondial.
Am stat de vorbă. Mi-au zis să rămân la ei, m-au întrebat ce vreau, dar eu nu am știut ce să le cer și le-am cerut o casă și un Mercedes.
Chiar pe 31 decembrie am fost la biroul președintelui. Mi-au zis că nu-mi pot da, că ei sunt mai săraci. Au vrut să-mi dea niște bani să merg și eu de revelion undeva, dar nu am vrut să-i iau, deși eu nu aveam niciun ban”, a mai spus Mihai Leu la AS.ro LIVE.
- AS.ro LIVE, emisiunea moderată de Cătălin Oprişan, este LIVE de luni până vineri, de la ora 10:30, pe pagina www.as.ro/live, dar și pe Facebook/AntenaSport și Youtube/Antenasport. Edițiile integrale pot fi urmărite pe antenaplay.ro.
- AS.ro LIVE este de luni până vineri, de la 10:30, pe www.as.ro/live
- Mihai Leu a fost invitat la AS.ro LIVE
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY