
Anamaria Prodan a trecut peste divorțul de Laurențiu Reghecampf / Instagram
Anamaria Prodan este, într-adevăr, transformată după divorțul de Laurențiu Reghecampf. Impresara de fotbaliști, în vârstă de 50 de ani, a dezvăluit că a ajuns la greutatea pe care și-o dorea și pe care a avut-o și înainte de căsătoria cu „Reghe”. Anamaria a trecut peste dramele din viața sa și se simte excelent alături de oamenii din jurul său. Mai mult, vedeta a recunoscut recent că acum are un nou iubit.
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au ajuns la divorț după o căsnicie de 15 ani. Cei doi au împreună un băiat, Bebeto.
Anamaria Prodan, transformată după divorțul de Laurențiu Reghecampf: „Am slăbit foarte mult!”
Sexy-impresara a povestit că ultimele luni din viața ei au „consumat-o” enorm, însă acum și-a revenit și se simte foarte bine în pielea ei. Atât de bine încât a reușit să ajungă la o greutate pe care a avut-o ultima oară înaintea căsătoriei cu fostul antrenor de la FCSB și Universitatea Craiova.
Ajunsă la 50 de ani, Anamaria Prodan spune că arată perfect (VEZI GALERIA FOTO).
„Am slăbit foarte mult, am acum 56 de kilograme. Sunt foarte mândră de mine. Aveam vreo 60 și ceva. Acum sunt ok, e bine așa, slabă. M-am consumat, dar bine că a trecut acum!
Mi-am dorit sa ajung la numărul de kilograme pe care-l aveam înainte de căsătorie, 55-56. Am ajuns. Mă simt perfect. Arăt perfect. Sunt fericită și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce trăiesc zilnic”, a declarat Anamaria Prodan, pentru click.ro.
Anamaria Prodan a spus tot despre relaţia cu noul iubit
Anamaria Prodan a spus tot despre relaţia cu noul ei iubit. Agentul de jucători şi-a găsit fericirea în braţele unui alt bărbat, în aşteptarea sentinţei finale în procesul de divorţ cu Laurenţiu Reghecampf. Vedeta în vârstă de 50 de ani asigură că trece printr-un moment excelent.
Anamaria a dezvăluit că este de mai multe luni într-o relaţie cu un bărbat pe care l-a prezentat deja copiilor ei. Impresarul are două fete din căsnicia cu Tiberiu Dumitrescu, pe Sarah şi Rebecca, şi un băiat cu Reghecampf, pe Bebeto.
