Cât de repede se poate răspândi coronavirusul? Experimentul făcut de japonezi într-un restaurant
De Antena Sport
Publicat: 15.05.2020, 6:19
Experimentul încearcă să simuleze cât de repede se poate răspândi virusul Covid-19 într-un loc închis, precum restaurantele.
Echipa de la televiziunea NHK, alături de experții care i-au ajutat la acest experiment, au realizat un video în care au intrat 10 persoane într-un restaurant, dintre care una era “infectată” cu coronavirus.
Grupul s-a așezat la o masă, după care fiecare a mers la bufet pentru a-și lua mâncare.
Toate luminile se sting și se folosește o lampă cu ultraviolete, pentru a se vedea unde s-a răspândit “virusul”. Se poate observa vopseaua pe toate mâinile celor din restaurant, dar și pe fețele celor mai mulți, în special în zona gurii. De asemenea, vopsea a ajuns și capacele reicipientelor de mâncare, pahare, fața de masă, dar și pe bonul fiscal.
Un profesor de la Universitatea din Hong Kong, John Nichols, a spus pentru CNN cât de importantă este igienizare mâinilor pentru a preveni răspândirea virusului.