Decizia incredibilă luată de fiul milionar al lui Leonard Doroftei după ce a ajuns departe de România

De Antena Sport
Publicat: 16.01.2024, 9:13

Decizia incredibilă luată de fiul milionar al lui Leonard Doroftei

Decizia incredibilă luată de fiul milionar al lui Leonard Doroftei

Leonard şi Adrian Doroftei

Decizia incredibilă luată de fiul milionar al lui Leonard Doroftei după ce a ajuns departe de România a fost să locuiască în continuare alături de părinţii săi.

Reclamă

Chiar dacă Adrian a ajuns milionar de la 25 de ani, acesta a dezvăluit că a preferat să rămână alături de părinţi. Absolvent al Facultăţii de Drept, acesta a dat lovitura în Canada, în imobiliare.

Reclamă

Decizia incredibilă luată de fiul milionar al lui Leonard Doroftei după ce a ajuns departe de România

„Departe de România mă ocup cu tot ce nu aș fi putut să mă ocup aici. Sunt independent, sunt antreprenor. Am intrat în lumea dezvoltării imobiliare. Prima dată am plecat în 2016, în timpul Facultății de Drept. Primul job a fost în Resurse Umane într-o mare companie aeriană din Canada. Acolo am învățat ce înseamnă mediul corporatist și asta mi-a consolidat ideea că nu vreau să lucrez pentru nimeni altcineva decât pentru mine.

Eu am început să investesc. Câștigam destul de bine. În loc să cheltui banii prostește, eu am ales să îi strâng și să-i investesc. Am făcut primele investiții la bursă la 21 de ani, iar până la 25 de ani pot să spun că lucrul acesta mi-a oferit o bază de capital, care mi-a permis să nu am limitări în investițiile în care mi le doream.

Am vrut să-mi iau mașină. În momentul în care eram în punctul de a da câteva sute de mii de dolari pe o mașină, am stat și m-am gândit că sunt oameni la mine în țară care abia își permit să mănânce și mi se pare o aroganță supremă.

Am devenit un tip extrem de simplu. Locuiesc cu ai mei, nu am nevoie să mă lăfăi și nu simt nevoia de a petrece și a ieși la club. Sora mea va ajunge doctor, pentru că asta și-a propus. Fratele meu vrea să devină inginer de rețea”, a declarat Adrian Doroftei, citat de bzi.

Adrian Doroftei a lucrat, iniţial, în cadrul unei companii aeriane, însă a decis să meargă pe cont propriu. Acesta a intrat în domeniul afacerilor imobiliare şi îi merge de minune.

Câţi bani poate primi Leonard Doroftei lună de lună de la statul român

S-a aflat câţi bani poate primi Leonard Doroftei lună de lună de la statul român. Pentru perfomanţele fantastice pe care le-a avut în cariera sa, Leonard Doroftei primeşte lunar o rentă viageră.

Leonard Doroftei este unul dintre sportivii care au scris istorie pentru România. Campion mondial la box, Doroftei are în palmares şi două medalii olimpice, ambele de bronz, în 1992 la Barcelona şi în 1996 la Atlanta.

Conform documentelor de la site-ul Agenţiei Naţionale pentru Sport, Leornard Doroftei primeşte o rentă viageră de 9232 de lei. După ce s-a retras din box, Leonard Doroftei s-a implicat în afaceri. Din păcate, marelui campion nu i-au ieşit planurile de afaceri după ce a avut nişte neînţelegeri cu Administraţia locală din Ploieşti.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:12

Foto„Nebunie” pe Santiago Bernabeu înainte de Real Madrid – Arsenal! Poliţia a intervenit

22:03

VideoJurnal AntenaSport | Zi perfectă pentru Dinamo!

21:59

LIVE TEXTReal Madrid – Arsenal și Inter – Bayern Munchen se joacă ACUM. „Galacticii” vor remontada

21:58

VideoJurnal AntenaSport | Rapidiștii i-au bucurat pe copii

21:54

Bernadette Szocs – Bruna Takahashi, LIVE VIDEO (15:15). Duel important pentru româncă la Cupa Mondială

21:27

Mihai Stoica a reacționat după moartea lui Aaron Boupendza. Ce așteaptă oficialul de la FCSB

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 6 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s