Dezvălurile italiencei cucerite de Alvaro Morata. "A condus opt ore, deşi avea antrenament a doua zi". Cum s-au cunoscut cei doi

De Mihai Ispas
Publicat: 18.11.2020, 19:54
Actualizat: 11.05.2021, 18:31

Alvaro Morata şi soţia sa, Alice Campello, după naşterea celui de-al treilea copil

profimediaimages

Alvaro Morata şi-a cunoscut soţia pe Instagram

Frumoasa Alice, în vârstă de 25 de ani, a povestit cu ce a impresionat-o atacantul spaniol, pe când acesta juca pentru prima dată la Juventus.

Reclamă

Alvaro Morata şi-a cunoscut soţia după un mesaj pe Instagram

„A văzut o poză cu mine şi a întrebat multe persoane dacă mă cunosc, pentru a ne face cunoştinţă, dar nu aveam niciun prieten comun.

Aşa că mi-a scris (n.r. pe Instagram). I-am răspuns după mult timp şi, într-un final, ne-am întâlnit. Când ne-am cunoscut, m-a impresionat pentru că mi-am dat seama imediat că era foarte serios. 

De exemplu, la două săptămâni după prima noastră întâlnire, a condus opt ore ca să îmi cunoască familia şi s-a întors foarte târziu la Torino, deşi avea antrenament a doua zi”, a spus Alice, potrivit The Sun.

Morata şi-a cerut iubita de soţie după doar opt luni. Ei s-au căsătorit anul acesta, în iunie, la Veneţia. Au împreună doi gemeni, Alessandro şi Leonardo, şi un bebeluş, Edoardo, născut în octombrie.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:55 18 apr.

Nicolae Stanciu, în formă maximă! Căpitanul României a înscris, din nou, în Arabia Saudită

23:41 18 apr.

„FCSB e Steaua şi cu asta basta!” Intervenţie în forţă în scandalul dintre campioană şi echipa Armatei

22:48 18 apr.

„Dorinel nu a fost la prima repriză!” Mircea Rednic, ironii la adresa adversarului după UTA-Sepsi 1-1

22:30 18 apr.

Sporting – Moreirense 3-1. Viktor Gyokeres a reuşit o dublă de senzaţie pentru echipa sa

22:26 18 apr.

„Să ne trezim la realitate!” Dorinel Munteanu sună adunarea după egalul cu UTA. Ce obiectiv are la Sepsi

21:29 18 apr.

VideoNicolae Stanciu şi Andrei Burcă petrec Paştele departe de familie! Nu ratează însă bucatele tradiţionale

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors