FOTO | Momentul săptămânii, în direct la TV. Ionuț Stroe, în chiloți, în timpul unui interviu

De Antena Sport
Publicat: 24.05.2020, 10:13

Pro X

Ionuț Stroe, în timpul unui interviu

Aflat în dialog cu moderatorul Mihai Mironică, la Pro X, Stroe a lovit telefonul cu mâna și astfel s-a putut vedea că politicianul nu purta pantaloni. 

Reclamă

Stroe a vorbit despre organizarea CE 2028

Printre altele, Stroe a explicat și faptul că România are șanse să organizeze Campionatul European din 2028. 

”Plănuim să organizăm Campionatul European de Tineret de fotbal la București, e o colaborare cu Federația Română de Fotbal, lucrăm la asta. Euro 2028 în România e o idee generoasă și fezabilă. Putem organiza în parteneriat cu Serbia, Ungaria și Grecia. 

Toate cele patru țări îndeplinim cerințele legate de stadioane. Mai sunt chestiuni legate de infrastructură și de transport care trebuie puse la punct. Având în vedere că vorbim de un termen îndelungat, cred putem să rezolvăm. Putem avea un dosar foarte bun și cu șanse reale de reușită”, a spus Stroe, la Pro X. 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
10:46

Echipa favorită să câştige Champions League, după stabilirea semifinalelor. Surpriza uriaşă anunţată de un supercomputer

10:30

„O minciună”. Mihai Stoica, o nouă replică acidă pentru Marius Şumudică. Ce i-a transmis antrenorului de la Rapid

10:09

„Mă doare sufletul”. Reacţie tulburătoare după moartea lui Aaron Boupendza. Calvarul prin care trecea fotbalistul

9:50

VIDEODani Carvajal şi Bukayo Saka, aproape de bătaie în Real Madrid – Arsenal. Ce nu s-a văzut la TV

9:29

Programul etapei a 7-a din play-off. Când se joacă derby-ul FCSB – Dinamo

8:58

Simone Inzaghi, după Inter – Bayern 2-2: „Am dat tot ce am avut”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 4 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls