Ion Ţiriac a dezvăluit calvarul prin care a trecut: „A trebuit să mă ţină în spital 8 zile!” Nu a fost tratat în spitalele din România

De Antena Sport
Publicat: 10.03.2022, 14:37

Suma uriaşă pe care o plătit-o Ion Ţiriac, în ultimii 30 de ani

Ion Ţiriac a stat internat 8 zile în spital

Hepta

Ion Ţiriac spune că a luat virusul când se afla în Statele Unite ale Americii, iar când a ajuns în Europa a fost internat. 8 zile a stat Ion Ţiriac internat într-o clinică din Germania.

Reclamă

Ion Ţiriac a stat 8 zile în spital

Am avut Covid, am fost unul dintre primii. Am luat în Statele Unite. N-am știut că l-am avut, n-am știut că îl port în spate. Imediat feciorul meu cel mare m-a adus în Europa. A trebuit să mă țină în spital opt zile, nu știu de ce. Dar nu în România, în Germania. Apoi m-am săturat și am venit acasă. E adevărat că am mai stat aproape o lună pe un teren de vânătoare, fără să fac nimic. În fiecare zi vânam de acolo, pentru că sătenii erau cam înghesuiți cu carnea”, a dezvălui Ion Țiriac pentru gsp.ro.

Reclamă

Ion Țiriac, discurs alarmant în plin război în Ucraina

Ion Țiriac (82 de ani) a avut o primă reacție după ce Rusia a declanșat războiul în Ucraina. Fostul mare jucător de tenis speră ca Vladimir Putin să fie convins să renunțe la luptă de NATO și de președintele SUA, Joe Biden.

Miliardarul român a ținut să precizeze că nu se teme că incidentele ar escalada în afara granițelor Ucrainei. Totuși, a amintit de apropierea trupelor rusești de țara noastră. Țiriac a avut un discurs alarmant.

Noi putem să jucăm un rol mult, mult, mult mai înalt. Într-o formă de diplomație, decât într-o formă belică. Suntem foarte aproape de Rusia. Și ca istorie, de atâtea sute de ani, tot mereu am avut de-a face cu rușii, rușii, rușii… Nu știu, când o începe Putin să spună „România și Polonia”… Suntem foarte aproape!

Nu mi-e teamă, pentru că sper că rațiunea prevalează. Că o fi Biden, că o fi Putin, NATO, domnul Geoană… Însă trebuie ținut cont că noi suntem cei mai aproape geografic! Eu sunt ăla cel mai aproape.

E foarte greu pentru domnul Putin să accepte că oarecum sunt două tabere. A treia este foarte neutră pentru moment, rezervată. E foarte greu să accepte ca la poarta lui, cealaltă tabără, noi și NATO, să facă baze militare. Ce s-o întâmpla, ferească Dumnezeu! Încă o dată, eu sper că dialogul o să prevaleze și ne liniștim toți„, a declarat Ion Țiriac la gsp.ro.

Ce avere are Ion Țiriac

Ion Țiriac a câștigat proba de dublu a ediției din 1970 de la Roland Garros, alături de Ilie Năstase, dar a adunat de-a lungul carierei numai 150.000 de lire sterline (180.000 de euro). În schimb, a fost apoi extrem de inspirat și s-a îmbogățit.

Din afaceri, a adunat o avere care se crede că este de aproximativ 1.2 miliarde de lire sterline (1.44 miliarde de euro). Prin licențiere inteligentă, prin înființarea primei bănci private din România și înființarea unor firme de rretail, asigurări, leasing auto și companii aerieni, banii au început să intre. Așa a devenit Țiriac cel mai bogat sportiv din lume„, anunță sursa citată.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
17:52

Bodo/Glimt o poate ajuta pe FCSB! Roș-albaștrii ar putea sări peste primul tur preliminar al Champions League

17:17

Luis Figo, cuvinte uriaşe la adresa lui Gică Hagi! Nu l-a uitat nici pe Gică Popescu: „Am avut şansa de a vorbi”

17:15

Fabio Capello, val de laude pentru Cristi Chivu! Mesaj despre antrenorul de la Parma: „Face o treabă foarte bună”

16:59

Gigi Becali pregăteşte lovitura verii! Atacantul de Champions League vizat de FCSB: „Mâine îi dă banii”

16:19

FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”

16:16

Luis Figo, verdict despre șansele României de calificare la World Cup 2026: „Aveți jucători tineri și buni”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis